Ştefan Radu e stăpânul Romei. "A scos castanele din foc!"

27 ianuarie 2020 11:52   Actualitate
Ultima actualizare:

Fundaşul român a ajutat-o pe Lazio să nu piardă derby-ul cu AS Roma (1-1) şi să-şi continue parcursul de excepţie în Serie A.

După 11 victorii consecutive în prima ligă italiană, Ştefan Radu şi colegii săi au cedat două puncte în marele meci cu rivala locală. Fostul dinamovist a ieşit în evidenţă cu o prestaţie solidă.

Selecţionerul Mirel Rădoi are un motiv în plus să încerce readucerea lui Ştefan Radu sub tricolor, fundaşul de 33 de ani fiind într-o formă impresionantă la Lazio, echipa momentului în Serie A. Duminică seară, pe „Olimpico”, biancoceleştii au întrerupt o serie de 11 succese cu un egal (1-1) de aur împotriva celor de la AS Roma. Lazio a evitat însă înfrângerea cu ajutorul lui Radu, care şi-a pus întreaga experienţă în ajutorul formaţiei sale, aşa cum l-a caracterizat la unison presa din Cizmă. Aflat la al 19-lea derby roman din carieră, jucătorul nostru s-a remarcat în special cu o intervenţie decisivă la Dzeko, într-un moment în care AS Roma putea face 2-0. „A salvat un gol ca şi făcut. Golul lui Dzeko părea inevitabil, dar Radu a scos castanele din foc cu o alunecare nebună”, au scris jurnaliştii de la laziostory.it. Profitând şi de eşecul lui Juventus la Napoli (1-2), Lazio e acum la cinci puncte de echipa lui Ronaldo, dar şi cu un meci mai puţin disputat, condiţii în care gruparea lui Ştefan Radu are speranţe îndreptăţite la cucerirea titlului în Serie A.

Mai multe