«Sticksuleţ» a rămas cu un rinichi!

16 august 2010 15:30   Actualitate
Ultima actualizare:

Despre Alexandra Ioana Baciu, pe care colegii de suferinţă din spitalul "Marie Curie" o alintă "Sticksuleţ", am mai scris.

În prezent, copila trece prin grele încercări. Săptămâna trecută a fost operată. "Deşi medicii au fost excepţionali şi au încercat în ianuarie, la prima operaţie, să-i salveze rinichiul stâng şi să elimine cât mai mult din tumoră, boala a recidivat.Acum e iminentă o nouă intervenţie chirurgicală. Sunt distrusă, îmi e aşa de teamă să nu o pierd", ne-a spus înainte de intervenţie Maria, mama Alexandrei.

Dr. Niculina Bratu, un chirurg de excepţie al spitalului "Marie Curie", a operat-o pe Sticksuleţ.

"Din cauza recidivei locale, care nu a răspuns la tratamentul citostatic am fost nevoită să intervin asupra tumorii de la rinichiul stâng, să-l scot. Dacă totul va fi bine post-operatoriu, micuţa o să continue cu citostaticele. Să sperăm că boala nu va mai reveni", ne-a spus medicul.

Boala a debutat brusc pentru Alexandra, în vara anului trecut. "Dintr-o dată nu a mai mâncat, bea doar lapte şi i se umflase burtica. Medicii de la Spitalul Judeţean Buzău au descoperit "ceva" la analize, dar nu ştiau ce. Au trimis-o de urgenţă la Fundeni. Acolo i s-a pus diagnosticul de Neuroblastom, tumoră care s-a ascuns în burtica ei şi s-a recomandat operaţie la spitalul "Marie Curie".

Situaţia familiei Baciu e asemenea unei poveşti teribil de triste. Tatăl, muncitor în construcţii a rămas fără serviciu la începutul lui 2010, iar singurii bani sunt din indemnizaţia de însoţitor a mamei.

Cum să trăieşti din ei, când mai au o fetiţă de 11 ani? Nu e prima dată când facem apel la bunăvoinţa dv. pentru Sticksuleţ, dar banii primiţi au fost cheltuiţi la prima operaţie. Dacă cineva vrea să ajute, să ne sune la telefonul: 021.4077680.

Fii bun, ajută!

CONT LEI: RO88 PIRB 2501 7244 0500 3000

CONT EURO: RO25 PIRB 2501 7244 0500 2000

Cod swift/BIC PIRB RO BU; Banca Piraeus, sucursala Pipera.

CUI RO15162540

Conturile aparţin Fundaţiei COSMIR a trustului Adevărul Holding.

Puteţi ajuta şi altfel decât cu bani

Dacă ajutorul pe care doriţi să-l acordaţi nu se referă la bani, scrieţi-ne pe adresa de mail: dininimapentrucopii@click.ro sau

contactaţi-ne la tel 021.407.76.80.

Mai multe