Stolojan, în formă maximă la 67 de ani
La 67 de ani, Theodor Stolojan e într-o formă fizică de zile mari.
Europarlamentarul şi-a petrecut Sărbătorile pe Valea Prahovei, împreună cu familia, aşa cum face de obicei. Şi chiar dacă e un om foarte cumpătat şi nu a făcut excese alimentare, pedelistul a ieşit la plimbare, dar nu pe străzi ca orice om, ci pe vârful munţilor.
Fostul premier s-a descurcat la coborâreşi fără beţe
El şi-a luat fiul la braţ şi a plecat de la Cabana Clăbucet până la Cabana Gârbova, pe marginea pârtiei. Nu s-a aventurat pe placă sau pe schiuri, ca în alţi ani, dar a urcat şi a coborât prin pădure pe un drum greoi de peste o oră.
Europarlamentarul nu a simţit nici măcar nevoia de a se sprijini în vreun băţ, spre deosebire de fiul său de 38 de ani care şi-a luat beţele de la schiuri pe post de ajutor.
Stolojan şi fiul său au coborât spre cabana Gârbova pe marginea pârtiei de schi