Striviţi de avion în somn

28 noiembrie 2010 16:27   Actualitate
Ultima actualizare:

Alţi cel puţin nouă oameni, care dormeau în casele lor, au avut aceeaşi soartă.

Şi-au spus rugăciunile, s-au culcat şi nu s-au mai trezit decât o singură dată. La ora 1.49, atunci când avionul aflat în picaj se apropia de ei şi scotea un zgomot ca acela produs de o bombă imensă aflată în cădere.

"Dormeam cu toţii. La un moment dat am auzit un zgomot puternic de motor. Am crezut că a fost un vis urât, dar sunetul ne-a trezit pe toţi. Bubuitura impactului a fost atât de puternică încât ne-a spart toate ferestrele", a spus un martor care locuia într-un bloc vecin.

La scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Karachi, în sudul Pakistanului, avionul s-a prăbuşit din pricina unei explozii la motor. Aparatul a căzut într-o zonă rezidenţială din Karachi, cel mai mare oraş din Pakistan, la două minute după decolare, provocând un incendiu de proporţii într-un complex de locuinţe, unele aflate în construcţii.

Peste 20 de clădiri au fost distruse de flăcări. Acesta este cel de-al treilea accident aviatic din ultimele patru luni în Pakistan.

Cel mai grav s-a petrecut în luna iulie, când un avion de pasageri a căzut în apropierea capitalei Islamabad. 152 de oameni au murit atunci.

Mai multe