Studentul măcelar, coleg de celulă cu asasinul poliţistului de frontieră

8 noiembrie 2009 18:54   Actualitate
Ultima actualizare:

Cei doi au împărţit aceiaşi celulă doar două zile, însă se vor reuni după aproximativ două săptămâni, când Breazu se va întoarce de la Penitenciarul Jilava, unde a fost transferat joi, pentru efectuarea unei expertize neuropsihiatrice care să stabilească dacă avea discernământ în momentul comiterii faptei.

Breazu "locuieşte" într-un pat aflat lângă cel al lui Florea, iar în cameră se mai află Ciprian Anoca, liderul unei grupări de spărgători de bancomate care a reuşit să scoată aproape 1.000.000 de lei din ATM-urile din ţară.

În celulă, Sergiu Florea şi Ciprian Anoca joacă pocker sau rummy, aproape în fiecare zi, însă nou-venitul, Gheorghe Breazu a stat mult mai retras în cele două zile de arest.

Cei trei primesc mâncarea în celulă, aceasta fiind gătită la Penitenciarul Timişoara.

Mai multe