Studentul ucigaş, aproape un geniu

28 decembrie 2009 18:02   Actualitate
Ultima actualizare:

Medicii psihologi i-au testat pe Carmen Bejan şi pe Sergiu Florea, cei doi studenţi care, în luna august, au ucis şi tranşat un lider al ţiganilor din Timişoara. Carmen are un IQ de 107. Sergiu Florea este mult mai inteligent: are IQ-ul 135.

Sergiu Florea, de 20 de ani, are un coeficient de inteligenţă peste medie. În urma testelor de inteligenţă realizate de medicii psihologi de la Penitenciarul Jilava, s-a stabilit că Sergiu Florea are un IQ de 135.

Acesta este mult mai mare decât coeficientul de inteligenţă al iubitei sale, Carmen Bejan, aflată acum în Penitenciarul Arad. Ea are un IQ de 107, spun psihologii, care au testat-o în urmă cu câteva luni.

În urma testării, medicii au mai notat în raportul lor de expertiză că tânăra este extrem de influenţabilă, că are de multe ori un comportament disimulat pentru că este dornică să le facă pe plac celor din jur.

În schimb, Sergiu Florea este văzut de psihologi ca o persoană sigură, hotărâtă, dispusă să facă sacrificii pentru a-şi atinge scopurile.

Rezultatele testelor apar în dosarul penal al celor doi, iar aprecierile aparţin medicilor care au petrecut aproape trei săptămâni cu studenţii măcelari de la Medicină.

Citeşte şiStudenţii măcelari sunt îngropaţi în datorii din cauza tranşării romuluiCarmen: «Sergiu a fost primul meu bărbat»Procesul studenţilor ucigaşi a început cu scandalStudenta "măcelară" plânge după iubitul din puşcărieS-a împărţit vina: studenta a ucis pentru că a rugat-o iubitulMărturie şoc: ţipetele disperate ale rromului tranşat la Medicină au speriat un student

Sergiu Florea şi Carmen Bejan sunt judecaţi pentru omor şi profanare de cadavre, după ce în 1 august l-au ucis şi tranşat pe Trifu Schroth, de 65 de ani, în căminul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara.

Carmen Bejan şi-a găsit totuşi vocaţia în spatele gratiilor. Faptul că nu-şi poate continua studiile în Medicină a determinat-o pe Carmen Bejan să-i înveţe pe colegii analfabeţi din penitenciar să scrie şi să citească.

Mai multe