«Sunt şomer. Mă plimb toată ziulica»
Cristian Năstase a rămas fără serviciu şi lipsa unei activităţi îl omoară. Viaţa lui se scurge între televizor şi forfota din oraş.
"Dimineaţa devreme plec de acasă. Mă întâlnesc cu prietenii, mai stăm de vorba, aflu pe unde se fac angajări, unde să mai duc un CV. Îmi place agitaţia şi să îmi petrec timpul în mijlocul oamenilor. Îi văd grăbiţi spre serviciu sau spre şcoală şi sper să găsesc şi eu un loc de muncă, în curând," ne-a spus Cristian, care îşi omora timpul în aglomeraţia de la Piaţa Universităţii, din Bucureşti.
În aceeaşi situaţie este şi Bucur Ţimermar, care a rămas şomer în urmă cu două luni. „Nu îmi place să stau degeaba şi să n-am un ban în buzunar, dar oricât am căutat un loc de muncă, n-am avut succes. Îmi plăcea să vin la sfârşit de săptămână în Carrefour, cumpăram ce aveam nevoie, beam o cafea şi studiam oamenii. Acum vin aproape zilnic, dar doar în plimbare, că na, de unde bani? Economiile s-au dus, iar acum prietenii m-au uitat, sunt doar cunoştinţe", ne explică Bucur.
Sunt 625.000 de şomeri
Numărul persoanelor rămase fără un loc de muncă s-a dublat în ultimul an. Astfel, s-a ajuns la o cifră de 625.140 de şomeri înregistraţi, din care 276.444 femei.
Magazinele sunt pline la ora prânzului
Magazinele sunt pline, chiar şi la orele prânzului, când de regulă găseai doar câţiva clienţi. Mulţi dintre cei care umplu magazinele preferă să îşi omoare timpul în acest fel, pentru a scăpa de depresie, deşi buzunarele lor sunt goale. Bucur Ţimerman era electrician.
Vine acum în supermarket ca la muzeu. Se uită în rafturi şi pleacă fără să cumpere nimic.
Click! spune
Criza a crescut natalitatea! Mai mulţi şomeri, mai mult timp liber, mai mulţi... copii. Numărul populaţiei a crescut, în luna iulie 2009, pentru prima oară în ultimele şase luni, ca urmare a înregistrării unui spor natural pozitiv, informează Institutul Naţional de Statistică.
Consumăm mai mult curent! Mai multe ore petrecute acasă? Televizorul să trăiască! Datele statistice arată că de la începutul anului consumul de curent la populaţiei a crescut cu 7,9%.
"Ce să fac toată ziua? Ies, mă plimb încolo şi-ncoace, dar cel mai mult stau în faţa televizorului. Sunt la curent cu toate ştirile", face haz de necaz Ionuţ Dobrotin, un alt şomer.