«Sunt un fotbalist romantic»
Fundaşul central de origine sârbă s-a căsătorit în anul 2009 cu Nadrah, o frumoasă timişoreancă pe care susţine că o iubeşte la fel de mult ca în ziua în care şi-a declarat sentimentele faţă de ea.
Fundaşul sârb şi partenera lui nu se feresc să-şi arate unul altuia cât de mult se iubesc nici măcar atunci când se află în locuri publice. La ultima petrecere a Unirii Urziceni, cei doi s-au sărutat de mama focului de-a lungul câtorva ore, stârnind admiraţia celorlalte cupluri.
Spre deosebire de alţi jucători străini care au ajuns în Liga I, proaspătul dinamovist nu obişnuieşte să meargă prin cluburi. "În timpul liber nu fac prea multe, cel mai mult îmi place să mă uit la filme. Sunt familist şi majoritatea timpului îl petrec acasă", a precizat Mehmedovic.
Sârbul are cu ce se lăuda în fotbalul românesc. În vara anului 2009 el a câştigat campionatul cu Unirea.
"Toţi prietenii mei din Serbia au rămas uimiţi. Până atunci nici nu auziseră de Unirea", a spus el. Tot cu gruparea ialomiţeană el şi-a mai îndeplinit încă un vis, acela de a juca în grupele Ligii: "Am amintiri frumoase de la acele partide. Păstrez tricourile lui Dragutinovic, de la Sevilla, Papac, de la Rangers, şi Kuzmanovic, de la Stuttgart", ne-a declarat el.