Suporterii olteni vor fi verificaţi la porţile stadionului Dinamo!

9 noiembrie 2010 16:36   Actualitate
Ultima actualizare:

Accesul publicului pe stadion va fi permis începând cu ora 18.45, pe bază de abonamente, bilete şi invitaţii. Jandarmeria Capitalei va crea un punct de triere în apropierea stadionului, unde suporterii craioveni vor fi controlaţi dacă au asupra lor obiecte interzise de lege; de asemenea, le vor fi verificate documentele de acces în stadion (biletul de intrare şi cartea de identitate). Suporterilor care nu vor avea asupra lor aceste documente nu li se va permite deplasarea către stadion.Deplasarea suporterilor craioveni către punctul de triere se va face în mod individual. Deplasarea de la punctul de triere către stadion se va face în mod organizat, sub însoţirea şi protecţia Jandarmeriei.FC Dinamo a anunţat că, pentru acest meci, au fost puse în vânzare 12.000 de bilete, 750 dintre acestea revenind grupării Universitatea Craiova.Dinamo întâlneşte formaţia Universitatea Craiova, miercuri, de la ora 20.45, într-un meci contând pentru sferturile de finală ale Cupei României - Timişoreana, partidă ce va fi transmisă de Pro TV.

Mai multe