Suporterii: "Turcu le-a dat actele celor de la ANAF"
Unul dintre liderii galeriei dinamoviste, Mihnea Ionescu, a declarat că Vasile Turcu este cel care a pus la dispoziţia ANAF actele din care reiese că Dinamo are datorii la stat de zece milioane de euro.
"Este o lovitura mare pe care Vasile Turcu încearcă să o dea, punând la dispoziţia ANAF date incomplete şi un gest neelegant al lui. Aceşti acţionari trebuie să înţeleagă că fotbalul românesc a fost o imensă rampă de lansare pentru ei şi nu mi se pare corect să-şi ceară banii înapoi pentru că a fost o afacere în care au riscat nişte bani, însă nu au reuşit pentru că n-au fost buni manageri", a spus acesta la sptfm.ro.
Mi se pare ciudat că nişte oameni care se bat cu pumnii în piept că apar în Top 300 cei mai bogaţi oameni din ţară să plângă la porţile ANAF-ului pentru recuperarea banilor investiţi
Mihnea Ionescu, unul dintre liderii galeriei dinamoviste