Supravieţuitor al busculadei de la Love Parade: «Auzeam doar strigăte de disperare» - VIDEO

26 iulie 2010 9:01   Actualitate
Ultima actualizare:

Au venit la Love Parade cu sutele de mii să se distreze. În câteva clipe, fosta gară din Duisburg ce găzduia festivalul s-a transformat într-o capcană a morţii.

„Mulţimea de oameni era ca un zid. Nu exista nicio ieşire. Mi-a fost teamă că voi muri", povesteşte ziariştilor de la „Bild" Marius, un tânăr de 18 ani care a trăit coşmarul.

„Eu am avut noroc. Am reuşit să mă strecor printre oameni. Însă lângă mine au murit două femei", spune un alt martor. Daniel, un bărbat în toată firea, mărturiseşte că nu-şi închipuia că mai scapă cu viaţă.

„Auzeam doar strigăte de disperare, în jurul meu erau oameni căzuţi. M‑am dus spre un tânăr pe care un medic încerca să-l resusciteze. După un semn al doctorului, cineva i-a acoperit faţa".

Alcool şi droguri la Duisburg

Coşmarul maselor intrate în panică l-a trăit şi Alex. „Dansam şi, la un moment dat, eu şi prietena mea am început să fim împinşi de mulţime. Totul s-a transformat într-un măcel. Poliţia a vrut să intervină. Am căzut la pământ, am fost călcat în picioare. Dar am reuşit să mă ridic - şi am fugit cât m-au ţinut picioarele".

Alţi martori, citaţi de presa germană, au relatat că forţele de ordine erau depăşite de situaţie şi că ambulanţele au ajuns târziu la cei răniţi. Mulţi oameni au fost reanimaţi de alţi participanţi la festival.

O moderatoare de la postul de televiziune WDR susţine că busculada a fost cauzată de furia unor tineri care nu erau lăsaţi să ajungă la locul de desfăşurare a Love Parade.

„Au jucat un rol cantităţile mari de alcool şi de droguri, consumate de participanţii la festival", susţine ea. Presa de la Berlin a criticat dur condiţiile de desfăşurare a festivalului.

Reproşuri au existat în privinţa amplasamentului, care nu are suficiente ieşiri de siguranţă. Jurnaliştii germani au relatat că fosta gară din Duisburg reamenajată pentru Love Parade avea capacitatea să primească cel mult 300.000 de oameni. Potrivit organizatorilor, la festival au participat în jur de 1,4 milioane de oameni.

Mulţimea se comportă ca o turmă

Poliţia a fost şi ea ţinta criticilor pentru că a împrejmuit zona total. „Este foarte periculos, ca la evenimente în care sunt implicate mulţimi să împrejmuieşti cu garduri zona", a declarat vicepreşedintele sindicatului poliţiştilor din Germania, Michael Reinke, pentru „Basler Zeitung". Busculada s-a produs chiar într-un tunel, principala ieşire.

„Acolo te simţi oricum claustrat. Iar în cazul unei busculade, când oamenii intră în panică, se comportă ca o turmă", a mai explicat acesta. Ancheta poliţiei din Duisburg este în desfăşurare.

Două persoane au fost puse deja sub acuzare, iar toate actele organizatorilor (avize, aprobări din partea administraţiei locale şi a poliţiei) sunt analizate la procuratură. Un lucru este cert, după tragedia de sâmbătă, nu va mai fi exista nicio altă ediţie a Love Parade. Anunţul a fost făcut chiar de către de organizatorul festivalului, Rainer Schaller, scrie Adevărul.

Rugi la Vatican

„Sunt extrem de marcat, extrem de trist", a adăugat el. Reacţii au venit şi din partea Papei Benedict al XVI-lea.

„Mă gândesc şi mă rog pentru sufletul celor morţi", a transmis, ieri, Suveranul Pontif.

Preşedintele Germaniei, Christian Wulff, a declarat pentru „Bild" că este distrus de nenorocirea petrecută la Duisburg.

„O astfel de catastrofă, care s-a întâmplat în timpul unei eveniment care trebuia să aducă bucurie, este îngrozitor. (...) Sunt alături de famiile şi prietenii celor care au murit", a declarat Christian Wulff.

Tunelul morţii

Tunelul în care a avut loc busculada are 15 metri lăţime şi 40 de metri lungime. Oamenii au intrat în panică în momentul în care prin acelaşi tunel unii încercau să iasă, iar alţii intrau.

Love Parade s-a desfăşurat prima dată la Berlin, în 1989, cu participarea a circa 150 de persoane. Zece ani mai târziu, la eveniment au fost prezenţi 1,5 milioane de oameni.

1,4 milioane de oameni au participat la Love Parade, în Duisburg.

Mai multe