Surpriză! Iată cum o vei vedea vineri pe Andreea Esca la televizor!
Prezentatoarea Pro Tv va purta vineri în timpul ştirilor de la ora 19.00 port popular românesc. Andreea Esca a fost inspirată de cântăreaţa americană Adele, care a apărut recent pe coperta revistei Vogue îmbrăcată cu o ie din Ţara Făgăraşului.
"Nu uitaţi să purtaţi o ie, oriunde v-aţi afla. Cu blugi, pantaloni scurţi, cu pantaloni de piele, cu fuste creion... cum doriţi . Să arătăm lumii cum arată frumuseţea în româneşte", a scris Andreea pe pagina ei de Facebook.
Invitată la o emisiune la radio, ştirista a explicat de ce "militează" pentru portul popular. "Eu cred că ne-am uitat destul de mult la străini , apreciind ce au ei şi cred că e momentul să ne uităm şi la lucrurile bune pe care le facem în ţară. Mi-am dat seama că toată lumea e interesată de colecţia lui Yves Saint Laurent care a folosit ca model ia românească, iar Adele a fost pe copertă la Vogue într-o ie inspirată din Ţara Făgăraşului. Şi am zis: de ce să ne aducem aminte de lucrurile frumoase din ţară doar atunci când le promovează cineva din străinatate? Poate că e momentul să ne ocupăm noi de acest lucru şi să ne promovăm valorile româneşti", a mai spus prezentatoarea.
Andreea Esca a spus că vineri, când este propusă ziua iei româneşti, toate prezentatoarele vor purta ii la pupitrul Ştirilor PRO TV, inclusiv ea.