Sylvia nu i-a cunoscut pe părinţii lui Dragoş: «El nu a mai prezentat de mult o fată părinţilor lui»

27 mai 2013 20:01   Actualitate
Ultima actualizare:

Cântăreaţa Sylvia trăieşte de un an de zile o frumoasă poveste de dragoste alături de Dragoş, iubitul ei. Cu toate acestea, artista spune că nu a apucat încă să îi cunoască pe părinţii bărbatului care o face fericită.

Invitată în emisiunea nocturnă de la Kanal D, Sylvia a mărturisit că nu a avut ocazia să îi cunoască pe părinţii iubitului ei şi a dezvăluit şi motivul pentru care acest lucru nu s-a întâmplat, Dragoş având o reţinere în a-şi prezenta iubitele familiei.

"Nu i-am cunoscut încă părinţii. Nu am avut ocazia până acum. El nu a mai prezentat de mult o fată părinţilor lui, aşa că nici eu nu l-am presat să facem acest pas", a spus aceasta.

Artista a declarat însă că vorbeşte indirect cu mama lui Dragoş şi că îşi transmit pupici, de câte ori au ocazia.

"Vorbim prin intermediul lui şi ne salutăm de câte ori avem ocazia. Ne şi pupăm indirect, de câte ori se poate. Chiar acum vreau să o salut. Nu am emoţii cu privire la întâlnirea cu dânsa. Mama lui Dragoş este aceiaşi zodie cu mine, deci sper să ne înţelegem bine", a declarat Sylvia.

Mai multe