Talibanii pocăiţi vor fi plătiţi

28 octombrie 2009 0:07   Actualitate
Ultima actualizare:

Combatanţii islamişti care vor depune armele vor fi retribuiţi cu scopul de a asigura protecţia oraşelor şi satelor lor.

Această dispoziţie instituie în Afganistan un program similar celui în vigoare în Irak, unde foşti combatanţi rebeli au fost reintegraţi în societate.

În Irak, programul denumit "Fiii Irakului" i-a ajutat pe comandanţii americani aflaţi pe teren să-şi ralieze cauzei foşti insurgenţi suniţi plătindu-i şi înarmându-i direct.

Pe de altă parte, preşedintele Barack Obama îi va primi vineri pe amiralul Mike Mullen, şeful statului major interarme american, şi pe şefii statelor majore ale celor patru armate, pentru a dezbate cererea de întăriri prezentată de generalul Stanley McChrystal, comandantul şef al forţelor americane şi aliate în Afganistan, care a avansat o cifră de 40.000 de militari pentru suplimentare, scrie Agerpres.

Mai multe