Tandreţea, la fel de benefică pentru sănătate ca şi ciocolata, banii sau sexul

10 noiembrie 2011 18:01   Actualitate
Ultima actualizare:

În timpul studiului, ei au descoperit că, atunci când subiecţii au putut să-i ajute pe cei dragi, aceştia au trecut prin stări de spirit similare cu cele asociate de obicei cu ciocolata, banii sau sexul, relatează Daily Mail.

„Atunci când oamenii vorbesc despre felul în care susţinerea socială este benefică, de obicei se referă la avantajele pe care le au atunci când primesc suport din partea altora. Dar se pare că şi faptul că îi ajutăm pe alţii este la fel de bun pentru sănătatea noastră", afirmă Naomi Eisenberger, liderul echipei de cercetători.

Bărbaţii care au participat la experiment au fost supuşi şocurilor electrice, în timp ce iubitelor lor le-au fost analizate schimbările fluxului sanguin înspre creier. Ocazional, femeilor li s-a permis să îşi ţină partenerul de mână, în timp ce în alte situaţii au fost nevoite să-l privească primind şocurile electrice fără a putea interveni în vreun fel.

„Atunci când îşi susţineau partenerul, una dintre regiunile din creier care s-a activat coincide cu cea folosită şi în cazul primirii unor «gratificaţii» precum ciocolata, sexul sau banii. Acest fapt sugerează că şi susţinerea celui drag este procesată de creier în acelaşi fel", a mai spus cercetătorul.

O altă zonă care a fost activată în timpul experimentului a fost cea responsabilă de reducerea stresului şi de inhibarea regiunilor creierului care procesează potenţialele ameninţări. Descoperirile, susţine Naomi Eisenberger, ar putea sugera că grija pentru cei dragi ar fi unul dintre instinctele umane fundamentale, ajutând la „supravieţuirea speciei umane".

Mai multe