Taximetriştii români din Madrid, spărgători de grevă

21 septembrie 2009 17:53   Actualitate
Ultima actualizare:

Mii de şoferi de taxi vor organiza un miting pentru a protesta contra șoferilor-pirați care le fură clienţii. Niciunul dintre șoferii români de taxi din Madrid nu vrea să participe la manifestația de protest.

Peste 3.000 de taximetrişti madrileni vor participa la un miting de protest, la data de 30 septembrie, în Terminalul 4 din Aeroportul Barajas. Taximetriştii madrileni plătesc taxe speciale pentru a folosi staţiile de taxi din aeroportul Barajas, din marile gări şi autogări.

Ei sunt nemulţumiţi de faptul că autoritățile au autorizat conducătorii de autobuze să oprească în staţiile de taxi. De asemenea, în ultimele luni, au apărut în Madrid foarte multe taxiuri-pirat, care transportă călători fără licenţă. Un alt motiv al protestului este faptul că taximetriştii din alte oraşe practică această meserie în Madrid şi percep tarifele din zonele de reşedinţă, care sunt mai mici.

Conform legii, şoferii care primesc licenţe într-o comunitate autonomă nu pot face taximetrie în alte regiuni. Taximetriştii madrileni susţin că au anunţat de nenumărate ori autorităţile locale, dar, până în prezent, nu s-a luat nicio măsură împotriva celor care le fură clienţii.

Citeşte mai multe pe Adevărul.es

Mai multe