Te-ai săturat de ei? Votează cel mai antipatic om de fotbal!

5 octombrie 2010 15:05   Actualitate
Ultima actualizare:

Fotbalul se învârte în jurul lor, ei sunt cei care petrec ore întregi în faţa camerelor de luat vederi şi monopolizează atenţia. Sunt oamenii din conducerea cluburilor sau cei care conduc fotbalul românesc şi care devin pe zi ce trece, dacă nu erau deja, din ce în ce mai antipatici. Ţie care ţi se pare cel mai nesuferit? Votează!

Gigi Becali - Guraliv

Vorbeşte mult şi despre orice, la orice oră şi de cele mai multe ori cuvintele sale afectează bunul mers al echipei. Sorin Cârţu declara într-un interviu pentru "Adevărul" că nimeni nu-i poate pune lacăt la gură lui Gigi. Piţurcă a fost unul dintre puţinii oameni care a încercat să-l determine pe Becali să tacă, dar mandatul său s-a sfârşit mai repede decât sperau fanii echipei. Rezultatul: Becali vorbeşte în continuare mai mult decât trebuie, Steaua se chinuie iar Piţi face spectacol la Craiova.

Valeriu Argăseală - Supus

În rarele momente în care Becali nu vorbeşte, o face portavocea sa. Mereu supus şi atent la dorinţele patronului, Valeriu Argăseală a fost deseori criticat de suporteri, care au cerut îndepărtarea sa în momentul sosirii lui Piţurcă la club. Fostul tuşier a revenit în conducerea Stelei odată cu plecarea actualului antrenor al Craiovei şi continuă să fie unul dintre cei mai antipatici oameni din Ghencea.

Cristi Borcea - Isteric

Ia foc mai ceva ca un cocktail Molotov, mai ales când i se pare că ceva nu este în regulă cu arbitrajul. Şi cum acest lucru i se întâmplă foarte des, ieşirile nervoase sunt la ordinea zilei în tribuna oficială din Ştefan cel Mare. A fost linişte doar când afacerile l-au purtat în America.

Nicolae Badea - Morocănos

Zâmbeşte rar şi e mai tot timpul supărat. Ba pe jucători, ba pe suporteri, ba pe arbitri. Iar situaţia din prezent de la Dinamo, pentru care este considerat parţial vinovat, nu-i dă niciun motiv în plus să zâmbească. Mai ales că are un rol important în decizia lui Tică Dănilescu de a demisiona.

George Copos - Zgârcit

Zgârcenia devenită deja proverbială a patronului rapidist a ţinut de multe ori echipa în loc. Cu "arici pe buzunare", Copos a încercat tot timpul sa umble cu "mica ciupeală", fie că era vorba de contractele jucătorilor, de sumele de transfer sau de factura la energie electrică. Sumele cheltuite de Dinu Vamă în acest sezon l-au adus pe Copos în pragul disperării, patronul rapidist nefiind dispus să acopere gaura din bugetul clubului.

Dinu Gheorghe - Şmecher

Unul dintre cei mai abili conducători de club din România, a reuşit să-l aducă la exasperare pe patronul rapidiştilor George Copos, cheltuind în debutul sezonului cu vreo 1,5 milioane de euro peste bugetul stabilit. A fost în prag de a pleca de la Rapid în urma unui scandal, după 7-1 cu Brăneşti, dar a revenit asupra deciziei şi acum va trebui să găsească o modalitate să echilibreze balanţa financiară.

Marian Iancu - Scandalagiu

Unul dintre starurile talk-show-urilor de televiziune, este mereu gata să ridice tonul indiferent de motiv. A fost implicat în nenumărate scandaluri de-a lungul timpului, unul dintre cele mai celebre fiind cel cu Mircea Sandu.

Iuliu Mureşan - Docil

E unul dintre oamenii de fotbal atipici, mai mereu calmi, care se enervează foarte greu. Ascultător, îşi face temele cu sârguinţă însă te face tot timpul să te întrebi ce se ascunde în spatele acestei feţe de poker.

Dumitru Bucşaru - Introvertit

Aşa cum a apărut în fotbal, discret, pe ascuns, şi a fost omul cu banii la o echipă care a răsturnat toate calculele din Liga I, tot aşa a reuşit să ducă spre faliment Unirea Urziceni.

Meme Stoica - Arogant

Nu-i ajunge nimeni la nas şi are cuvinte în bagaj pentru toată lumea. Din cauza caracterului a intrat în conflict cu aproape toţi oamenii de fotbal de la noi şi a încasat multe cuvinte dure din lor. Ultima caracterizare îi aparţine lui Victor Piţurcă: „Îi stă bine în postura de curvă!".

Adrian Mititelu - Tupeist

E tartorul craiovenilor şi nimeni nu suflă în faţa lui. A avut tupeul să mute echipa la Turnu Severin fără să ţină cont de zecile de mii de fani ai echipei. Dă în toată lumea ca să iasă el bine şi e slobod la gură. „Eugen Trică este un pişat de vacă uscat de vânt", este doar un exemplu.

Vasile Şiman - Afacerist

Se spune că este unul dintre puţinii oameni de fotbal din România care au scos bani din acest sport. Recunoaşte că singura sursă de venit pentru Sportul Studenţesc este vânzarea de jucători şi din acest punct de vedere este un negociator foarte dur.

Mitică Dragomir - Alunecos

Cade mereu în picioare, ca o pisică. E capabil să-şi dea cu părerea despre orice şi oricine, la orice oră din zi şi din noapte, fără însă să supere pe nimeni. E atât de abil încât ştie să critice fără ca ceilalţi să se supere pe el. Nimeni nu crâcneşte în faţa lui şi mulţi oameni de fotbal consideră că nu există înlocuitor pentru el la conducerea ligii.

Mircea Sandu - Etern

Dacă Dragomir cade mereu în picioare, Sandu are nouă vieţi. Cei doi sunt consideraţi principalii vinovaţi pentru starea actuală a fotbalului românesc însă în continuare sunt de neclintit din funcţiile de conducere pe care le deţin.

Mai multe