Te-am prins!

19 ianuarie 2011 16:38   Actualitate
Ultima actualizare:

Un crocodil a făcut cea mai mare greşeală a vieţii lui şi ultima în momentul în care a atacat un pui de leu. În ajutorul micuţului au sărit trei leoaice.

După ce au îndepărtat puiul din calea fălcilor ucigătoare, leoaicele au încolţit prada. Crocodilul a încercat în zadar să bată în retragere către mlaştina din rezervaţia naturală Duba Plains, din Botswana, Africa de Sud.

Leoaicele şi-au înfipt colţii în platoşa osoasă ce învăluia trupul reptilei. Au întors crocodilul cu burta în sus apucându-l puternic de una dintre fălci şi l-au sfâşiat. În câteva minute atacatorul a devenit un prânz gustos pentru întreaga familie de lei.

Puiul a asistat speriat la lupta crâncenă dată de femelele care îl apărau

Ospăţul nu a durat mai mult de câteva minute, deşi crocodilul cântărea aproximativ 50 de kilograme.

Întreg spectacolul a fost surprins de un grup de turişti aflaţi într-o excursie în Africa.

Mai multe