Ţeapă de zeci de mii de euro la petrecerea Pamelei Anderson

16 noiembrie 2010 16:26   Actualitate
Ultima actualizare:

Cei trei, plus alţii, au semnat sau nu contracte de colaborare de prestări servicii. Oana a povestit la Acces Direct de marţi că a fost contactată de o firmă pentru promovarea evenimentului.

„Ei au vrut ca eu să fiu pr-ul acestei petreceri Playboy. Am făcut un contract de prestări servicii. Nu eu am fost organizator, eu mi-am negociat doar contractul meu nu şi al altora. Nu eu am negociat interviul Pamelei de la o televiziune şi transmiterea imaginilor de acolo. Nu eu am decis cu cine se va lucra. Eu doar am promovat evenimentul”, a precizat Oana Roman.

„Cei de la firma respectivă s-au ocupat de artişti. Eu doar l-am propus pe Mihai Morar ca prezentator. Şi acum îmi pare rău că l-am băgat în aşa ceva”, a mai adăugat Oana.

Dj Ryno a povestit şi el cu destul amar în suflet că nu a văzut niciun ban pentru cântarea lui. „Un domn Ciprian Arsene s-a ocupat de treaba asta. Trebuia să semnăm un contract în seara aia. Mi-a spus să venim la concert. «Semnăm contractul, cântaţi şi primiţi banii». La concert, tot am auzit «imediat semnăm contractul».”

„După aia că cică să cântăm repede şi de dimineaţa se ocupă ei de noi. Am stat două ore după eveniment să primim banii. Nimic. Două săptămâni am vorbit cu ei, dar au spus că momentan nu au de unde să dea bani. Ne-au promis că o să fie totul ok. Domnul Ciprian nu răspunde acum la numărul acela.”

Oana a precizat că şi-a luat doar un avans de 30%. „Nu mai răspund la mailuri, la telefoane, la nimic.”

Eduard Irimia, cel care a adus fetele la eveniment a precizat că a avut impresia că showul va pica cu o zi înainte. „Totul era legat cu aţă subţire. Cu două zile înainte ei mi-au spus că au probleme financiare dinainte de a începe. Au scăzut preţurile înainte de eveniment şi au mai strâns ceva bani. 50 de fete au venit acolo din partea mea şi au fost plătite doar pentru că eu am sărit cu gura pe ei chiar în seara aia. Se confirmă că a fost o ţeapă, cei de la transport şi-au laut o altă ţeapă.”

Furnizorul cortului în care a avut loc petrecerea a precizat ca firma lui a primit un avans de 50%.

Se pare că firma care a dat ţeapa are sediul într-un apartament din Alba Iulia.

Mai multe