Ai rămas în pană? Waze te ajută într-un mod inedit să mergi mai departe! Iată noua funcție

21 august 2017 23:17   Tehnologie
Ultima actualizare:

Waze este una dintre cele mai utilizate aplicații în trafic, dar o nouă actualizare s-ar putea să o facă și mai utilă decât până acum, scriu cei de la Playtech.ro.

Majoritatea șoferilor din România și de pe mapamond folosesc aplicația Waze. Dacă ai mers vreodată cu Uber, este foarte probabil ca soluția de navigație folosită implicit de șofer să fie tot asta. La bază, acesta este un serviciu gratuit oferit de Google, deși s-a dezvoltat independent de Google Maps și pare a fi cu câțiva ani în fața aplicațiilor de navigație alternative pentru mobil. Singura sa limitare ține de necesitatea unei conexiuni constante la internet.

Într-o nouă versiune de Waze ce a început să circule pe internet, cei de la Android Police se pare că au găsit o funcție foarte interesantă. Ascuns în spatele butonului de raportare al unui eveniment, este un buton prin care poți cere asistență în trafic. Intitulat Roadside Help, acesta facilitează interacțiunea cu alți utilizatori de Waze, în cazul în care ai făcut o pană pe Predeal și ai nevoie de ajutor.

Foarte mulți șoferi știu cum să schimbe o roată, dar s-ar putea ca unii să nu aibă la ei o roată de rezervă sau s-ar putea să necesite o mână de ajutor în altă operațiune mai mult sau mai puțin dificilă. Indiferent de setul de circumstanțe, opțiunea Roadside Help (Ajutor la marginea drumului) pare foarte bine pusă la punct.

Mai multe