Brăţara asta nu te lasă să te faci mangă!

8 iulie 2016 20:54   Tehnologie
Ultima actualizare:

Adio mahmureală, dureri de cap şi certuri în familie! Cu brăţara inteligentă BACtrack Skyn nu mai ai nevoie să-ţi dea nevasta un ghiont că ai băut prea mult. Te opreşti singur.

Tehnologia revoluţionară a fost elaborată de o companie de electronice din San Francisco, SUA. Brăţara a fost premiată zilele trecute la un concurs de brevete şi a primit un premiu de 200.000 de dolari. Însă cum funcţionează? Foarte simplu: brăţara are o multitudine de senzori în partea care intră în contact cu pielea. 

Ea se conectează prin Bluetooth la telefonul mobil inteligent folosind aplicaţia Transdermal Alcohol Content, care poate fi achiziţionată din Apple Store. Senzorii monitorizează cantitatea de alcool din sânge, măsurând nivelul de etanol înregistrat la nivelul porilor epidermei. La finele acestei luni, aparatul va fi lansat pe piaţă şi va costa 49,99 de dolari. 

„Nu e nevoie să activezi aplicaţia de pe telefon când te pui la băut cu prietenii. Se activează singură. Când ajungi la o alcoolemie de 0,04% BAC îţi face telefonul să vibreze şi îţi dă un mesaj să o laşi mai uşor. Dacă te apropii de 0.05% începe să te bâzâie până ori treci pe apă, ori pleci acasă. A doua zi îţi spune cu exactitate când ai eliminat alcoolul din sânge.

Halba asta îţi zice că eşti beat

ePint este o halbă inteligentă care îţi numără înghiţiturile. Mai mult decât atât, un senzor montat pe marginea halbei măsoară alcoolemia din respiraţie şi din salivă. Când eşti doar bine dispus, halba are o culoare verde. Când eşti un pic abţiguit devine albastră şi se înroşeşte dacă te-ai îmbătat. Mai mult decât atât, dacă vrei să o umpli din nou, începe să piuie şi te face de râs în faţa prietenilor de băutură zicând: „Te-ai îmbătat! Te-ai îmbătat!”

Mai multe