Browser-ul care îți reduce consumul de trafic pe internet
Una dintre cele mai populare aplicații de mobil pentru compresia traficului, Opera Max tocmai a beneficiat de un update foarte important zilele trecute.
Apărută deja de câțiva ani, Opera Max este una dintre aplicațiile care nu ar trebui să lipsească de pe smartphone-ul vostru dacă aveți un volum de date inclus în abonament foarte mic. Aceasta a fost gândită pentru a compresa în timp real datele ce urmează să fie descărcate pe terminalul vostru.
În acest mod, paginile web și clipurile video se încarcă mai rapid, vor generați mai puțin trafic și toată lumea câștigă. Pentru că în 2015 foarte mulți dintre noi s-au obișnuit să asculte muzică de pe internet, cea mai nouă versiune de Opera Max este creată special pentru a micșora volumul de trafic generat în această manieră.