Cumperi un smartphone cu abonament inclus sau la liber? Iată avantajele şi dezavantajele
În momentul în care te decizi să-ţi cumperi un smartphone, ai din start două opţiuni: fie îl iei cu banii jos, bani pe care îi plăteşti pe toţi odată, fie îl cumperi cu un abonament inclus, iar apoi achiţi lunar sume destul de mari care acoperă preţul dispozitivului şi abonamentul în sine. Iată mai jos care sunt avantajele şi dezavantajele celor două variante.
Abonament avantaje
Telefonul costă mai puţin, e ca şi cum l-ai lua în rate, dar, în plus, primeşti şi o ofertă bună de comunicare. Cunoaştem cu toţii ofertele de genul celor care îţi prezintă smartphon-uri la doar 1 euro sau câţiva euro.
Ofertele de abonament presupun multe minute, SMS-uri şi trafic pentru internet. Astfel, riscul de a te trezi cu costuri suplimentare este foarte mic.
Ofertele de abonament pe o anumită perioadă contractuală presupun anumite beneficii de fidelitate.
Abonament dezavantaje
Preţul mare al abonamentului lunar – e foarte posibil să ai parte de mai multe resurse decât consumi în realitate şi s-ar putea să plăteşti mai mult şi degeaba.
Perioada contractuală de 12 sau 24 de luni. dacă vrei să renunţi, din varii motive, la abonament înainte de a expira perioada contractuală, va trebui să plăteşti o sumă de bani în plus.
Avantajele unui telefon cumpărat cu banii jos
Ai plătit telefonul şi foloseşti soluţia de comunicare pe care o ai deja: abonament sau cartelă.
Telefonul are un soft original, nimeni nu a încercat să-l personalizeze
Ai avantajul de a putea căuta telefonul dorit la preţul cel mai mic
Anumite magazine pot avea condiţii de garanţie mai bune decât în alte părţi.
Dezavantajele unui telefon la „liber”
Preţul foarte mare al smartphonului. Dacă vorbim despre un model nou, află că acesta nu este pentru toate buzunarele.
Dacă foloseşti o cartelă, te poţi trezi când ţi-e lumea mai dragă că ai rămas fără minute, fără SMS-uri sau fără internet. Traficul de date îţi poate consuma foarte repede creditul.