Invenția incredibilă care rezolvă cea mai mare problemă a bolnavilor de Parkinson

28 noiembrie 2014 16:59   Tehnologie
Ultima actualizare:

Google construiește mașini autonome, aplicații și servicii online, dar acum are și o „lingură inteligentă“ în portofoliu.

Google a cumpărat compania Lift Lab anul acesta. Odată cu achiziția și-a adus în portofoliul de produse unele inteligente nu doar să ne accesăm mai ușor conturile de pe rețelele sociale. Aici apare și lingura inteligentă (Liftware), care îi poate ajuta pe cei cărora le tremură mâinile. Desigur, este destinată întâi celor care suferă de boala Parkinson și pentru aceștia poate fi cel mai util proiect dezvoltat de vreo companie.

Lingura inteligentă compensează tremuratul mâinii cu până la 76% într-un mod similar în care mișcarea senzorului sau a lentilelor compensează mișcarea mâinii când faci poze, scrie The Guardian. „Vrem să îi ajutăm pe acești oameni în viața lor de zi cu zi și sperăm să ajutăm la înțelegerea mai bine a acestei boli pe termen lung“, a declarat Katelin Jabbari, purtător de cuvânt Google. Lingura costă 295 de dolari, dar date fiind resursele financiare ale Google și de promovare prețul ar putea scădea, dacă ajunge la producția de masă.

Află de la Playtech totul despre această invenție incredibilă

Mai multe