La "copacul" ăsta îţi încarci telefonul şi tableta!

18 ianuarie 2015 22:41   Tehnologie
Ultima actualizare:

În Parcul Copiilor din Timişoara “a răsărit” primul „copac-priză” din România.

Dacă ţi se descarcă bateria telefonului mobil, a tabletei sau a laptopului, poţi să o conectezi la „copacul-baterie” şi rezolvi problema fără să dai fuga acasă. Mai mult, în timp ce aştepţi să-ţi fie alimentat gadget-ul, poţi să navighezi pe Internet.  Aşa-zisul copac este, de fapt, un stâlp cu panouri solare, care are 16 tipuri de cabluri de încărcare pentru telefoane mobile, camere foto şi video, mp3 playere, tablete şi laptopuri.

Bateriile reîncărcabile acumulează energia şi fac dispozitivul să funcţioneze timp de 14 zile fără soare. Copacul, care are trunchi, ramuri din metal şi o coroană formată din nouă panouri ce transformă energia solară în energie electric, este produs de o firmă sârbească ce face încărcătoare solare pentru mobile şi a fost montat în Timişoara, de Primărie. O asemenea instalaţie costă aproximativ 20.000 de euro.

Mai multe