Gata cu dramele pe WhatsApp! Compania modifică confidențialitatea mesajelor

10 august 2022 3:55   Tehnologie

Meta a anunțat noi funcții de confidențialitate pentru utilizatorii WhatsApp, astfel că aplicația le va permite să acționeze «neobservați» când vine vorba de grupuri private și anumite mesaje. 

Utilizatorii WhatApp vor putea să părăsească chaturile de grup fără ca nimeni să vadă că au decis să se retragă, vor putea controla cine le vede statusul «online» și vor avea posibilitatea să blocheze funcția de «screen-shot» pentru mesajele View Once.

Directorul executiv al Meta, Mark Zuckerberg, a spus că acest lucru va ajuta la menținerea mesajelor WhatsApp la fel de private și sigure precum conversațiile față în față.

Aceste schimbări vor avea loc începând de luna aceasta. 

În prezent, populara aplicație de mesagerie alertează toți membrii unui chat de grup despre o persoană care părăsește sau este eliminată.

Deși există modalități de a dezactiva această opțiune pentru chat-urile individuale de grup, opțiunea de a părăsi un grup «în tăcere» nu este prezentată utilizatorilor atunci când aleg să „iasă din grup”, generând uneori situații dramatice pentru cei care încearcă să plece neobservați.

Odată cu modificările recente, utilizatorii vor putea pleca fără a anunța ceilalți utilizatori de chat de grup, alertând doar administratorii de grup.

Reprezentanta WhatApp, Ami Vora, a spus că acest demers face parte din încercările companiei de a construi caracteristici care să permită utilizatorilor să aibă mai mult control și confidențialitate asupra mesajelor lor.

„Credem că WhatsApp este cel mai sigur loc pentru a avea o conversație privată. Niciun alt serviciu global de mesagerie la această scară nu oferă acest nivel de securitate pentru mesajele utilizatorilor, media, mesajele vocale, apelurile video și backup-urile pentru chat.”, a spus ea.

Mai multe