Noile imagini cu cel mai așteptat telefon: va avea un ecran de top
2 septembrie 2015 13:34
Tehnologie
Ultima actualizare:
Cu o zi înainte de lansarea oficială, cele trei modele Sony Xperia Z5 pot fi admirate într-o nouă serie de imagini.
Samsung a ales să lanseze noul Galaxy Note 5 mai devreme în acest an, motiv pentru care Xperia Z5 este probabil cel mai așteptat telefon din cadrul evenimentului desfășurat în Berlin zilele acestea. Acum, cu o zi înaintea anunțului lor oficial, cele trei variante de Xperia Z5 apar în noi imagini.
Conform Xperia Blog, acestea ne confirmă câteva dintre informațiile apărute în trecut: butonul de pornire de pe margine nu va mai fi unul rotund, ci va avea o formă alungită și va include un senzor pentru recunoașterea amprentelor, iar logo-ul Xperia va fi gravat pe marginea dispozitivelor.