Nu ai să crezi ce se întâmplă în corpul tău când nu dormi noaptea

3 octombrie 2015 12:13   Tehnologie
Ultima actualizare:

Cei care au parte de numeroase nopți nedormite ar trebui să fie conștienți de pericolele la care se expun.

Cu toții am avut de trecut printr-una sau mai multe nopți nedormite pe parcursul vieții. Fie că este vorba despre o petrecere, despre studiile de dinainte de examen sau despre muncă, nopțile în care nu apucați să dormiți au un efect negativ asupra organismului. După cum scrie site-ul Science Alert, cercetătorii din Norvegia au recrutat nu mai puțin de 21 de tineri pentru a studia efectul acestora asupra creierului uman.

Rezultatele, după cum era de așteptat, nu au fost printre cele mai bune.Astfel, cei 21 au fost mai întâi supuși unor teste RMN de difuzie, prin care a fost monitorizată difuzia apei în țesuturi. Aceștia nu au dormit timp de 23 de ore, perioadă în care nu au putut consuma alcool, cafeină sau nicotină.

Vezi aici efectele dezastruoase ale nopților nedormite asupra organismului.

Mai multe