O să vrei din nou la școală când vezi ce au turcii. Asta e cu adevărat școala viitorului!
La Intel Education Summit 2014 a fost prezentată școala viitorului. Fără tehnici învechite, doar tehnologie, lecțiile predate viitorilor elevi sunt mereu captivante.
Intel organizează, în fiecare an, alături de parteneri precum Microsoft, Acer sau HP, evenimentul IntelEducation Summit. Tema de anul acesta a fost ”Bridging Cultures through Education” (trad. – Unirea culturilor prin educaţie).Zeci de experţi în educaţie şi profesori din Turcia şi din restul Europei şi-au prezentat, alături de oficialii Intel, viziunea asupra viitorului educaţiei.
Cu toate că Intel este cunoscută în special pentru procesoare, compania are şi o implicare enormă în ceea ce priveşte educaţia, organizând concursuri precum Intel ISEF – la care s- a făcut remarcat tânărul Ionuţ Budişteanu, sau Intel Business Challenge. Viziunea comună a experţilor prezenţi la eveniment presupune o abordare holistică a educaţiei (expresie care a devenit şi laitmotiv al conferinţelor). Pe scurt, asta înseamnă că educaţia trebuie dezvoltată în mai multe direcţii: abordare, tehnologie, materii studiate, instruirea profesorilor etc.