Războiul declarațiilor pornește din România! Cofondatorul Apple distruge legenda lui Steve Jobs!
Steve Wozniak a fondat Apple împreună cu Steve Jobs și alături de-un al treilea om de care a uitat toată lumea. Patru decenii mai târziu, Wozniak încă este într-un garaj din Silicon Valley, scrie publicatia de specialitate Playtech.
Steve Wozniak a venit în România și a venit ca un zeu. Este o minte de inginer, care a construit primul PC cu adevărat util și chiar personal. Alături de el, și în umbra căruia a ajuns, a fost Steve Jobs. „Steve Jobs“ reprezintă atât partenerul său de afacere, inovație și revoluție, cât și omul pe care planeta îl iubește că a creat un iPhone în urmă cu 10 ani. Jobs n-a ajuns niciodată la noi, dar a venit „celălalt Steve“ de la Apple.
Wozniak a venit la București pentru o cuvântare la IAA Global Conference despre creativitate și, până la urmă, IT și inovație. Am stat în aceeași sală – alături de alte câteva zeci de oameni – și în aceeași cameră – alături de o mână de jurnaliști – ca să aud ce are de spus. Și a spus, dar pe bucăți.
Afla de la Playtech.ro de ce Wozniak crede ca Jobs nu are niciun merit pentru inceputurile Apple.