S-a inventat mașina care se conduce singură! Iată cine o construiește
Tehnologia avansează pe zi ce trece, iar confortul începe, treptat, să nu mai fie considerat un lux, ci o stare de normalitate. Cea mai nouă invenție, mașina care se conduce singură, promite să revoluționeze traficul de pe șoselele din toată lumea.
Uneori, șofatul poate fi un calvar. Drumul până la serviciu se poate transforma foarte repede într-o călătorie a terorii, iar traficul ne poate face să ne simțim prizonieri. Din fericire, toate aceste neplăceri ar putea dispărea odată cu apariția mașinii care se conduce singură.
Inginerii de la compania de gadgeturi Apple au venit cu cea mai nouă invenție: mașina fără șofer. Deși nu este încă în stadiul final, reprezentanții companiei lucrează la construcția vehiculului, iar în prezent aceștia caută un loc potrivit pentru a-i testa abilitățile în apropierea zonei Silicon Valley din San Fracisco, Statele Unite ale Americii, potrivit theguardian.com.
Apple nu este prima companie care lucrează la un astfel de proiect, întrucât Google, Uber și alte firme de gadgeturi încearcă să ajungă la prototipul perfect de mașină-robot. Apple a început deja să pună roțile în mișcare pentru acest proiect, iar reprezentanții companiei au avut numeroase întâlniri cu reprezentanți ai unor firme care pot fi de ajutor, inclusiv cu directorul companiei Mercedes Benz.