Ştii cum ar trebui să arate casa viitorului de pe Lună sau Marte? NASA te premiază

28 mai 2015 14:18   Tehnologie
Ultima actualizare:

NASA a lansat un concurs - 3D Printed Habitat Challenge - ce vizează dezvoltarea unor tehnologii care vor permite construirea viitoarelor case de pe Lună şi Marte.

NASA nu doreşte ca viitorii exploratori ai planetei Marte să doarmă sub cerul liber. Şi, chiar dacă specialiştii de la NASA nu au descoperit deocamdată urme de viaţă pe Lună sau pe Marte, agenţia spaţială americană rămâne prevăzătoare şi a lansat concursul 3D Printed Habitat Challenge, care se înscrie în programul "Provocările deceniului", eleborat de NASA, ce vizează explorarea spaţiului şi dezvoltarea tehnologiilor viitorului. Proiectul 3D Print Habitat (3DPHab) constă în fabricarea unor tehnologii capabile să construiască locuinţe pe alte planete, folosind resurse locale şi materiale reciclate. Scopul final este amenajarea unor locuinţe care îi vor primi pe viitorii colonişti de pe Marte sau Lună.

"Viziunea noastră prevede folosirea unor maşini autonome, specializate în construirea de spaţii pentru locuit, care vor fi trimise într-o zi pe Lună sau pe Marte, pentru a fabrica adăposturi pentru oameni", precizează NASA într-un comunicat oficial, citat de Mediafax.ro.

  • Prima etapă a concursului, la care doritorii pot să se înscrie până pe 15 iulie, va consta în imaginarea unor structuri cu o arhitectură realistă în 3D. Câştigătorul va fi recompensat cu un cec de 50.000 de dolari.
  • A doua etapă, al cărei învingător va primi un cec de 1,1 milioane de dolari, se va concentra "pe tehnologiile de printare 3D în sine şi pe tehnologia de combinare a materialelor aduse cu rocile locale".
  • A treia etapă va viza fabricarea acelor habitate cu ajutorul acelor tehnologii care vor fi trimise în prealabil la faţa locului.
Mai multe