Temperaturile vor scădea sub -30°C

24 ianuarie 2010 19:50   Actualitate
Ultima actualizare:

Ieri, la Miercurea Ciuc s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din ultimii ani: -29,4°C. Temperaturi apropiate s-au înregistrat şi în alte regiuni ale ţării.

La Iaşi au fost -25°C, la Bucureşti -18°C. Cele mai afectate sunt judeţele din nordul Moldovei. Chiar şi la la Constanţa, pentru prima oară în ultimii ani, marea a îngheţat în portul de iahturi. În ţară 12 oameni au murit de frig, zeci de persoane au ajuns la spital cu degerături.

Şi a fost doar începutul, avertizează specialiştii care au anunţat că luni şi marţi va fi şi mai crunt. Sunt anunţate temperaturi care vor scădea chiar şi sub -30°C.

Constanţa - iahturi îngheţate. Ambarcaţiunile rămase pe luciul apei din Portul Tomis au fost ţintuite de sloiuri formate din apa mării. La mal au apărut primele bucăţi de gheaţă şi este posibil ca în zilele următoare marea să îngheţe de-a binelea

Până sâmbătă, gerul a făcut şapte victime: cinci persoane au murit de frig în plină stradă, iar alte două au ars de vii într-un canal după ce au aprins focul ca să se încălzească. Ieri s-au înregistrat alte cinci decese în Bucureşti, Buzău, Botoşani, Satu Mare şi Bistriţa.

Guvernul a cerut marilor consumatori industriali să reducă consumul de gaze naturale, iar termocentralele să utilizeze mai mult păcură, pentru a evita creşterea importului de gaze, livrate în prezent la preţuri ridicate.

Vezi aici cum au sărbătorit ieşenii «Mica Unire» înfruntând gerul

Iaşi - tramvaie îngheţate. Mijloacele de transport în comun din Iaşi erau ieri în ton cu cele - 25 °C de afară. Geamurile erau acoperite cu un strat gros de gheaţă, iar călătorii dârdâiau de frig

Două dintre cele opt autocare cu români, blocate pe teritoriul Bulgariei, au reuşit să intre în ţară sâmbătă seara. Au rămas însă din nou înzăpezite în zona vămii Negru Vodă.

Din pricina ninsorilor abundente, trenurile au circulat ieri cu viteză limitată pe porţiunile Adjud-Buzău, Adjud - Ghimeş, Brăila-Făurei, Făurei-Buzău, Făurei-Ţăndărei. Trenurile Făurei-Tecuci, Urziceni-Făurei şi Făurei-Urziceni au fost anulate.

Citeşte şi:Ei se bucură de gerPrimarul Capitalei a convocat Comandamentul de IarnăIaşi: Îngheţat, după ce a mers 18 km în pantofi de varăFrigul ucide oamenii străzii

Frigul a ucis 12 oameni

Până sâmbătă, gerul a făcut şapte victime: cinci persoane au murit de frig în plină stradă, iar alte două au ars de vii într-un canal după ce au aprins focul ca să se încălzească. Ieri s-au înregistrat alte cinci decese în Bucureşti, Buzău, Botoşani, Satu Mare şi Bistriţa.

Guvernul a cerut marilor consumatori industriali să reducă consumul de gaze naturale, iar termocentralele să utilizeze mai mult păcură, pentru a evita creşterea importului de gaze, livrate în prezent la preţuri ridicate.

Două dintre cele opt autocare cu români, blocate pe teritoriul Bulgariei, au reuşit să intre în ţară sâmbătă seara. Au rămas însă din nou înzăpezite în zona vămii Negru Vodă.

Din pricina ninsorilor abundente, trenurile au circulat ieri cu viteză limitată pe porţiunile Adjud-Buzău, Adjud – Ghimeş, Brăila-Făurei, Făurei-Buzău, Făurei-Ţăndărei. Trenurile Făurei-Tecuci, Urziceni-Făurei şi Făurei-Urziceni au fost anulate.

Cel mai frig în România, în 1942

Cea mai scăzută temperatură înregistrată pe glob este minus 89,2 grade Celsius, în anul 1983, la staţia ştiinţifică rusă Vostok din Antarctica.

Recordul în  România a fost minus 38,5 grade Celsius, înregistrat în localitatea Bod, jud. Braşov, în 1942. Anul trecut, cel mai frig în ţară a fost la Întorsura Buzăului, unde s-au înregistrat minus 31 de grade Celsius.

Cum ne protejăm de frig

Picioarele ne îngheaţă şi nasul devine roşu în zilele geroase, iar organismul are de suferit.

Şosetele groase, mănuşile şi cremele ne sunt de mare ajutor pentru a nu ne îmbolnăvi. Iată şi alte secrete importante pentru a ne proteja împotriva frigului.

Îmbrăcămintea corectă este totul

Experţii spun că îmbrăcămintea noastră trebuie să respecte "principiul cepei", adică să fie compusă din mai multe straturi subţiri.

Pentru temperaturile cu multe grade sub zero se recomandă hainele călduroase din lână şi caşmir. Important este de asemenea să vă acoperiţi capul cu o căciulă, mănuşi în mâini şi şosete groase în picioare.

Modelele de mănuşi cu dublură de bumbac sunt cele mai indicate. Încălţămintea de iarnă nu trebuie să fie strâmtă.

Creme pentru protejarea pielii

Aerul rece şi uscat al iernii afectează pielea. Cele mai expuse sunt mâinile, care pot deveni aspre şi iritate. Specialiştii vă recomandă să aplicaţi o cremă hidratantă, pe bază de glicerină, înainte de a ieşi din casă.

Astfel, pielea va fi acoperită de un strat de lipide care o va proteja de agresiunile din mediul exterior.

Cele mai recomandate sunt cremele pe bază de vitamina E şi aloe vera. Cu cât pielea este mai uscată, cu atât are mai multă nevoie de protecţie. Buzele trebuie de asemenea protejate cu balsam sau creme grase.

Scorţişoara şi ghimbirul ne încălzesc

Alimentaţia are de asemenea un rol important, încălzindu-ne din interior. Mâncărurile calde, cum ar fi supele sau tocanele, ne încălzesc pe dinăuntru, mai ales dacă sunt asezonate cu ardei iute, ghimbir, rozmarin, cimbru sau scorţişoară.

Mirodeniile stimulează circulaţia şi încălzesc corpul. De asemenea trebuie să mâncăm multe legume şi fructe care au vitamine pentru a ne întări sistemul imunitar.

Important de ştiut

Exerciţiile fizice sunt importante pentru creşterea rezistenţei organismului la frig. Alcoolul şi tutunul fac corpul mai vulnerabil în faţa frugului. Trebuie ştiut şi faptul că persoanele slabe suportă mai greu frigul decât cele grase şi este bine să iasă mai puţin afară în zilele geroase.

Cum trataţi degerăturile

Ca să evitaţi degerăturile, este bine să renunţaţi la îmbrăcămintea strâmtă, care împiedică buna circulaţie a sângelui. Nu fumaţi şi nu consumaţi alcool înainte de a ieşi din casă.

În cazul în care s-a produs expunerea la temperaturi scăzute, zona afectată trebuie încălzită treptat prin băi calde (dar nu fierbinţi).

Luaţi antiinflamatoare (aspirină) pentru a preveni îngroşarea sângelui şi a scădea inflamaţia locală.

Zona afectată nu se freacă cu zăpadă şi nu se încălzeşte brusc.

Pentru a creşte rezistenţa la frig şi pentru a preveni apariţia degerăturilor amestecaţi 2 linguriţe de ulei de floarea-soarelui cu 1 linguriţă de pulbere de ghimbir. Cu acest preparat masaţi zonele expuse ale pielii.

Înveliţi zonele pielii afectate de degerături cu tifon înmuiat abundent în zer. Se lasă astfel învelit timp de o oră, după care se spală cu apă. Această aplicaţie se face zilnic, până la vindecare.

Mai multe