Tensiuni între prinţul Charles şi fiul său, William. Ce s-a întâmplat

5 februarie 2015 16:54   Actualitate
Ultima actualizare:

Prinţul William ar fi îndoctrinat de familia lui Kate Middleton. Este ceea ce ar crede tatăl lui, prinţul Charles, potrivit “Daily Mail”, care susţine că ar exista tensiuni între moştenitorul coroanei britanice şi fiul cel mare.

Prinţul Charles (66 de ani) ar fi îngrijorat de “middletonizarea” fiului său, care ar fi sub inflenţa soacrei lui, Carole Middleton, căreia se pregăteşte să-i încredinţeze educarea celui de-al doilea copil al său, care va veni pe lume la primăvară.

Prinţul William (32 de ani) ar considera-o pe soacră drept mama lui, după ce a pierdut-o pe a sa. Potrivit “Daily Mail”, acesta ar fi găsit la clanul Middleton “o ambianţă familială”, pe care ar fi dorit s-o cunoască pe vremea când era copil.

Prinţul Charles i-ar reproşa soţului lui Kate Middleton să nu ia în serios statutul său de moştenitor al coroanei britanice, refuzând să mai fie servit de personal.

În timp ce tatăl său are în sljba sa 127 de persoane, prinţul William nu are decât vreo zece. El nu vrea să schimbe acest lucru, spre regretul prinţului Charles. “William a fost mereu puţin mai dificil cu tatăl lui. Sunt lucruri în modul în care îşi duce viaţa care nu îi plac”, a explicat o sursă care a lucrat pentru moştenitorul tronului.

Mai multe