Teo: «2012 mi-a arătat că viaţa se poate schimba, în 2013 vreau ca lucrurile să rămână cum sunt»
Separată de soţul ei, Constantin Iosef, după doar jumătate de an, Teo Trandafir a făcut dezvăluiri într-o emisiune la Acasă TV.
Binecunoscuta şi apreciata vedetă susţine că umorul este cel care îl ajută pe un om să treacă peste probleme dificile din viaţa lui şi spune că a învăţat că, în afară de moarte, totul se poate schimba.
„Nu viaţa te schimbă pe tine, tu schimbi viaţa. Anul 2012 mi-a arătat că viaţa se poate schimba şi aşa, şi aşa. Un om fără umor trece mult mai greu peste unele lucruri, dar am învăţat că, în afară de moarte, totul se poate schimba. Trebuie să luăm deciziile, iar abia apoi să avem răbdare. Altfel nu rezolvăm nimic! Oamenii spun că viaţa e complicată. Nu cred asta. E vorba de alegeri, dacă vrei sau nu ceva. Îmi asum că depind de public, dar nu şi violarea repetată a vieţii private. Pentru 2013 îmi doresc ca lucrurile să rămână aşa cum sunt, pentru că există persoane dragi pe care nu vreau să le pierd”, a declarat Teo Trandafir.