Teo, căsnicie-record: doar şase luni!

22 decembrie 2012 15:40   Actualitate
Ultima actualizare:

Dacă facem un bilanţ al iubirii, 2012 a fost un an prost. Foarte multe cupluri şi-au spus „Adio!”, chiar şi după mulţi ani de iubire, chiar şi dacă au copii împreună. Recordul absolut de despărţiri îl deţin Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană care sunt în pragul celui de-al patrulea divorţ. Dar la divorţul-şoc al anului s-a înscris, cu brio, Teo Trandafir. Ea şi Constantin Iosef s-au căsătorit după şase luni de iubire pe Internet şi tot după şase luni el a părăsit-o.

În iunie, Teo Trandafir (44 de ani) şi Constantin Iosef (44 de ani) păreau să-şi fi găsit sufletul pereche. Dar iată că fericirea cuplului a durat mai puţin decât s-ar fi aşteptat şi cel mai pesimist om.

S-au cunoscut pe un site de socializare cu aproape şase luni înainte de a păşi în faţa ofiţerului stării civile. „Eu cu soţul meu ne-am întâlnit într-un moment în care aveam nevoie disperată unul de celălalt", mărturisea Teo înainte de nuntă. Când şi-au spus primul „Te iubesc"? „După ceva timp, dar şi când ne-am spus-o, am spus-o!", spunea acum câteva luni Teo Trandafir. Fosta prezentatoare nu credea că Iosef poate să o iubească atât de sincer.

„Soţul meu este un tip lipsit de orice fel de ascunzişuri şi inhibiţii. Mie mi-a fost foarte greu să cred că vreodată cineva în viaţa asta va avea curajul să o iubească pe doamna Teo! Omul ăsta a avut acest curaj nu numai să mă iubească, să o spună, să se afişeze şi să se ducă la popă. Uau, cum să nu iubeşti şi să nu respecţi un asemenea om care merge până în pânzele albe pentru convingerile lui?", povestea Teo în emisiunea „Doamne de poveste", în urmă cu aproape o lună.

În tot acest timp păreau şi se comportau ca o familie împlinită. Se plimbau de mână prin parc, se sărutau ca doi adolescenţi, se sorbeau din priviri şi râdeau cu poftă. Acum, după numai şase luni frumoase de mariaj, fostul rugbist a părăsit-o cu gândul de a se întoarce în Franţa, ţara în care a petrecut ultimii peste 20 de ani înainte de a se cupla cu vedete din „Pariu cu viaţa".

Chiar dacă suferă îngrozitor după separarea de soţ, Teo are puterea să-şi declare respectul pentru Iosef. „Pot să spun că-l înţeleg. Pentru că ştiu ce-nseamnă pentru el revenirea în România după 23 de ani. Ştiu ce sacrificii a făcut. Mi se strânge inima ori de câte ori trebuie să vorbesc despre asta. Vreau ca lumea să nu mai dea în el, mai bine să dea în mine. Eu ţin la loialitate. Nu-mi voi trăda soţul, indiferent ce se va întâmpla. Nu mai pot, viaţa mea este un iad", a declarat Teo, în exclusivitate pentru Click!

S-au căsătorit prima dată acum nouă ani! Acum sunt la al 4-lea divorţ! Vorbim, desigur, despre nimeni alţii decât Adriana Bahmuţeanu (38 de ani) şi Silviu Prigoană (49 de ani). S-au cunoscut în 2003, când jurnalista s-a angajat la Realitatea TV, acolo unde omul de afaceri era acţionar. După doi ani, Prigoană a luat-o de nevastă, pentru că-şi dorea copii, iar Adriana a acceptat să-i facă. Totuşi, între timp, s-au despărţit de trei ori, iar acum, după ce Adriana a plecat în august din căminul conjugal, sunt în faţa celui de-al patrulea divorţ. Bahmu şi Prigoană au împreună doi copii, pe Eduard Gabriel (2 ani) şi pe Maximus Mihai (5 ani).

După un mariaj de 13 ani, Marina Almăşan (50 de ani) şi Victor Socaciu (59 de ani) au divorţat în secret în această primăvară, după apariţia miliardarului timişorean, Georgică Cornu, în viaţa vedetei TVR. Marina şi Victor  s-au cunoscut la începutul anilor '80, pe când ea era studentă, iar el era un tânăr cântăreţ. S-au căsătorit în 1999, după ce fiecare şi-a părăsit familia din acel moment. Amândoi au mai fost căsătoriţi înainte. Marina a rămas, totuşi, şi fără Victor, şi foro miliardar, căci în iulie a fost părăsită de Cornu.

După sintagma „ne despărţim de comun acord" s-au ghidat şi Anda Adam (32 de ani) cu Victor Slav (32 de ani), care au hotărât în această toamnă să rupă relaţia. Cei doi s-au cunoscut pe platourile emisiunii „Dansez pentru tine" şi timp de şase ani au format unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz. Motivul concret al despărţirii nu a fost divulgat, cele două vedete alegând să îngroape detaliile, odată cu relaţia. Totuşi, s-a speculat că el nu mai putea suporta ca ea să fie „puterea financiară" în cuplu, ştiut fiind faptul că Anda Adam câştigă foarte bine din muzică, cu mult mai mult decât reuşeşte Victor din prezentarea unei rubrici „Vremea" de la PRO TV. După despărţire, nici unul dintre foştii amorezi nu şi-a reluat viaţa sentimentală.

Cinci ani de dragoste înflăcărată! Atât a durat relaţia dintre Smiley (29 de ani) şi Laura Cosoi (30 de ani). Cei doi s-au separat în vara acestui an, fără a recunoaşte din ce motiv. Ruptura s-a produs de comun acord, însă la scurt timp au apărut speculaţii că ar fi existat o a treia persoană implicată sau că totul a fost o strategie de marketing. După despărţire, Laura şi-a găsit repede alinarea în braţele lui Cosmin Curticăpean (36 de ani). Despre Smiley s-a spus că ar fi început o relaţie cu Loredana Ciubotaru (22 de ani), fosta sa „elevă" de la „Vocea României", dar el a negat totul.

Această vară nu a fost mai bună nici pentru căsnicia dintre Roxana Ionescu (28 de ani) şi Laurenţiu Gheorghe (31 de ani). „Mama Natură" şi-a cunoscut soţul pe când ea avea 14 ani şi s-a căsătorit cu el în 2006. Infidelitatea unuia dintre parteneri a pus stăpânire şi pe acest cuplu. După şase ani cu acte, în care soţul a înşelat-o încă de la început, cu sora naşei de cununie, Roxana Ionescu a decis să pună punct. Acum, „Mama Natură" este singură în amor, dar nu şi în casă, căci George Boghian (21 de ani), cel cu care a câştigat „Dansez pentru tine" s-a mutat cu ea, în apartamentul ei de 3 camere din Capitală.

Amândoi cântăreţi, amândoi tineri, frumoşi şi de perspectivă! Andrei Ştefănescu (34 de ani) din trupa Alb Negru şi Sylvia Sârbu (25 de ani) alias Sylvia au fost căsătoriţi timp de trei ani, însă au divorţat anul acesta din cauza infidelităţii ei. Cântăreţul şi-a prins soţia înşelându-l cu tânărul manechin Iulian Demeter (20 de an) şi a băgat actele de divorţ, fără să mai stea pe gânduri. Sylvia este acum într-o altă relaţie, cu Dragoş Udeanu (30 de ani), dar Andrei nu are, încă, nici o relaţie stabilă.

Antonia şi Vincenzo vor să divorţeze

Au o fetiţă de doi ani împreună, dar au luat decizia de a-şi vedea fiecare de drumul lui! Antonia Iacobescu (23 de ani) şi Vicenzo Castellano (26 de ani) s-au cunoscut într-un restaurant şi s-au căsătorit în urmă cu un an şi jumătate. Despărţirea a fost extrem de discretă, pe motiv că artista ar dori o pauză de relaţie. Cu toate tensiunile din ultima vreme, cei doi încă locuiesc împreună de dragul fetiţei lor, Maya (2 ani). 

Mai multe