Teo nu are nevoie de operaţie

14 ianuarie 2011 18:16   Actualitate
Ultima actualizare:

Teo Trandafir are toate şansele să nu ajungă „la cuţit” pentru că medicii de la spitalul din Viena sunt de părere că nu este necesară o intervenţie chirurgicală.

Teo a mai petrecut o noapte pe patul de spital de la AKH din Viena, dar starea ei este stabilă.

Spitalul informează pe pagina de Internet că pacienta nu are nevoie de ventilaţie artificială şi că poate comunica. Secţia unde este internată Teo este foarte specializată pentru tratamentul unor afecţiuni similare, adică pancreatită acută medie, provocată de pietre la bilă.

Doctorii austrieci spun că presupusul motiv al stării ei are legătură cu eliberarea unor pietre la bilă care au blocat canalul coledoc. Conducerea spitalului spune că mulţi români aleg să se trateze aici şi că, din cei 104.000 de pacienţi internaţi în 2010, peste 600 au fost români. Luni, se va face o nouă informare asupra stării de sănătate a Teodorei Trandafir.

Mai multe