Timişoreanul care a avut peste 2.000 de femei în pat

27 ianuarie 2010 10:46   Actualitate
Ultima actualizare:

Marius Perian, cunoscut în Timişoara sub pseudonimul „Primarul nopţii”, este unul din cei mai mari seducători din România. Fost traficant de metale preţioase, Perian se laudă cu peste 2.000 de cuceriri.

Marius Perian, în vârstă de 55 de ani, a fost însurat de trei ori, iar în urma mariajelor are şapte copii cu vârste cuprinse între 10 şi 32 de ani. Acesta se laudă că a făcut sex cu aproximativ 2.000 de femei, ceea ce îl recomandă ca fiind unul din cei mai mari cuceritori din ţară.  „E greu ca o dată la 8 zile să faci dragoste cu o femeie nouă? Nu e deloc”, a spus Perian. Acesta recunoaşte că a fost îndrăgostit de multe dintre femeile din viaţa lui, dar nu a reuşit să fie statornic. „Mă loveam cu capul de pereţi, dar tot nu mă saturam”, a declarat timişoreanul.

„Primarul nopţii”, după cum îi spune şi porecla, este noctambul. El se trezeşte când alţii se pregătesc de culcare. Nu există club, discotecă sau restaurant în Timişoara în care să nu fie cunoscut. Din contră. Este om al casei. „Sunt pasăre de noapte. Eu încep să mă odihnesc de abia după ora 7 dimineaţa”, a mai spus Perian.

Marus Perian a făcut parte din lumea bună a oraşului şi pe timpul comunismului. Era printre clienţii fideli de la Cina, Continental, Loyd sau Palace. „Pe atunci era locuri foarte exclusiviste. Mergeau copii de miniştri, doctori, securişti. La Continental era program de cabaret. Ţinea trei ore, iar intrarea costa 75 de lei. Dar intrai greu, pentru că era mereu plin”, a mai povestit Perian.

Citeşte pe adevarul.ro despre visul neîmplinit al timişoreanului care susţine că a avut peste 2.000 de femei.

Mai multe