Tiţa l-a demis pe Peseiro

10 ianuarie 2011 16:27   Actualitate
Ultima actualizare:

Cuplul format din Vali Tiţa şi Dan Racolţa, anonimi în România, dar vedete în ţările arabe, a primit şi o poreclă din partea ziariştilor prezenţi la Cupa Asiei, "The Bad Men".

Asta pentru că anul trecut au câştigat Cupa Asiei intercluburi, cu Al Ittihad Aleppo, iar după meciurile cu Kuwait City, Al Qadsia, antrenorii adverşi au fost demişi.

Asta s-a întâmplat şi aseară, când Siria a învins surprinzător Arabia Saudită, cu 2-1. Selecţionerul saudiţilor, nimeni altul decât fostul antrenor al Rapidului, portughezul Jose Peseiro, a fost dat afară, deşi se afla la cârma Arabiei din 2009.

"Succesul este pentru România", au fost primele cuvinte ale lui Vali Tiţa, emoţionat după ce naţionala Siriei a detonat "bomba" la Cupa Asiei, învingând una dintre favorite, şi câştigătoare a trei ediţii, ultima dată în 1996, naţionala Arabiei Saudite.

"Eu cu Dan Racolţa am demis vreo trei antrenori în ultima vreme. Am văzut şi eu la TV că Peseiro stătea cu mâna întinsă după mine la finalul meciului, dar eu eram asaltat şi dus pe braţe de jucătorii mei, credeţi-mă că nu l-am observat. Îmi cer scuze faţă de el. Nu l-am demis eu, ci Federaţia din Arabia Saudită. Iar noi reuşim pentru că muncim foarte mult, facem două antrenamente pe zi, pe când alţii fac câte unul pe zi. Siria nu este o ţară aşa de dezvoltată ca România din punct de vedere al fotbalului. Sunt în schimb fotbalişti foarte talentaţi, joacă pe 30.000-40.000 de euro pe an, dar nu se plâng. Ăsta e contractul lor, dar viaţa e foarte ieftină, nu ca la noi, unde oamenii sunt şi săraci şi totul e scump", a declarat Vali Tiţa. Următorul meci al Siriei la Cupa Asiei va avea loc la 13 ianuarie, împotriva Japoniei, care a remizat cu Iordania, scor 1-1 în primul joc din grupa B.

Mai multe