Ţiţi Dumitriu s-a întors la Steaua!

28 septembrie 2009 16:50   Actualitate
Ultima actualizare:

În Ghencea s-a refăcut cuplul de aur din perioada 1994-1997. Deşi nu a semnat contractul cu Steaua, Mihai Stoichiţă încearcă să-şi definitiveze deja lista de colaboratori.

"Lippi", care a fost secundul lui Dumitru Dumitriu în perioada 1994-97, a ţinut morţiş să-l coopteze în staff şi pe tehnicianul în vârstă de 64 de ani.

Ţiţi a fost deja trimis în Olanda, la meciul Twente-Venlo, scor 2-1, şi a făcut un raport amănunţit despre adversara de joi, pe care i l-a prezentat ieri lui Stoichiţă.

"Se poate spune că am refăcut duetul din anii '90, dar în alte condiţii. Voi face această muncă de fiecare dată când Mihai va avea nevoie de mine", a spus ieri Dumitriu, care a fost dat afară de Steaua în 2005 în urma unui conflict pe care l-a avut cu Virgil Becali.

Întrucât Gigi Becali nu a fost de acord ca ex-rapidistul Fane Ţâră să fie numit secundul Stelei, Mihai Stoichiţă îl va propune pe fostul său elev, Adrian Matei.

Mai multe