Toată lumea a făcut baie în piscină la ziua lui Pepe - FOTO

20 iulie 2011 15:04   Actualitate
Ultima actualizare:

Echipa Happy Hour a fost singura care a reuşit să intre la petrecerea dată de cântăreţ la un local cu piscină. Sufletul petrecerii a fost chiar sărbătoritul, aflat într-o formă de zile mari la 32 de ani, tot cheful învârtindu-se în piscină.

Fetele frumoase şi invitaţi celebrii i-au urat tot binele din lume lui Pepe. Au ţinut cont de două reguli de bază: toată lumea se distrează şi aproape toţi se bălăcesc.

„Uite aici, ăia stau la masă şi se relaxează”, a strigat Pepe, după care a făcut un plonjon în apă în dreptul respectivilor invitaţi. I-a udat fără vreun avertisment.

Liviu Vârciu nu putea lipsi de la această petrece. Ce i-a urat el lui Pepe? „Să dea Dumnezeu să aiba soarta mea. De fapt, a avut-o. Să dea Dumnezeu ca toate femeile lui să apară peste tot, să mai râd şi eu de el.”

Pepe i-a luat pe toţi la rând, prieteni şi prietene, la un dans în piscină. N-a ratat nici scena, acolo unde s-a dezlănţuit.

Cum s-a simţit Pepe la petrecerea lui? „Am vrut să-mi iau câţiva prieteni, fără presa. Doar voi cei de la Happy Hour. Vă sunt recunăscător. Toată lumea mă iubeşte. E frumos. Mă bucur din suflet că mă simt liber, talentat, plin de energie”

Spre final, Pepe a ordonat: Măruţă şi reporterul Pro TV au fost aruncaţi la apă. Nu s-ar fi putut altfel.

Jean de la Craiova, Adi Minune, Ionuţ Iftimoaie şi Nea Mărin s-au numărat printre invitaţii lui Pepe.

Invitat şi în platou la Happy Hour, Pepe a completat: „Mă simt tare bine la 32 de ani. Nu-mi lipseşte nimic. Sunt foarte fericit.” A primit din partea lui Măruţă un tort în formă de aparat foto.

Toată lumea care a făcut baie forţat la ziua lui Pepe a fost răzbunată în platoul emisiunii Happy Hour. Pepe a fost udat cu găleţile într-un moment în care cânta.

Mai multe