Topirea gheţarilor ne lasă fără Dobrogea

7 noiembrie 2013 17:33   Actualitate
Ultima actualizare:

Adio, Delta Dunării, Dobrogea, Bărăgan, sudul Moldovei! Zeci de judeţe din România vor fi complet sub ape, peste circa 5.000 de ani. Geologii de la National Geographic au calculat cum va arăta lumea după topirea calotei glaciare.

O bombă cu ceas! Încălzirea globală are un efect devastator asupra calotei glaciare. Peste circa 5.000 de ani, litoralul românesc va rămâne doar o amintire frumoasă, iar judeţele Tulcea, Constanţa, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Teleorman, Olt şi Dolj vor fi complet sau parţial inundate de apele Mării Negre. Şi vecinii noştri, Bulgaria, Republica Moldova şi Ucraina vor avea de suferit, după ce regiuni întregi vor fi şterse de pe faţa pământului.

La nivel european, situaţia ar deveni catastrofală. Londra sau Veneţia, întreaga zonă a Olandei, cât şi o parte însemnată din nordul continentului, vor fi acoperite de ape.

Veşti proaste şi pentru New York, San Francisco şi Florida, care vor dispărea complet. Potrivit hărţii, în timp ce Africa nu ar fi foarte afectată, din Japonia nu ar mai rămâne decât zona montană. Specialiştii de la National Geographic au calculat consecinţele încălzirii globale şi au realizat o harta interactivă pentru a observa modificările la nivel global.

Mai multe