Toy Story 3D
Filmul spunea povestea unui băieţel pe nume Andy, care adoră să stea în camera lui şi să se joace, în special cu jucăria pe care a numit-o "Woody". Partea interesantă este că atunci când Andy nu e în cameră, toate jucăriile sale prind viaţă.
Cum ziua lui Andy se apropie, el primeşte cadou o nouă jucărie. Buzz Lightyear este un robot spaţial, ce într-adevăr se crede unul, şi nu o simplă jucărie din camera copilului.
În scurt timp, Buzz devine preferatul lui Andy şi îi ia locul lui Woody, ceea ce, în mod evident, naşte un conflict. În urma acestuia, cele două jucării se pierd.
Ideea este că ele trebuie să-şi găsească drumul înapoi acasă, înainte ca Andy şi familia lui să se mute. Iar drumul de întoarcere nu este lipsit de aventuri, personaje negative şi mult umor...