Tragedie! Încă un fotbalist a murit pe teren
"Ogoli a murit. El s-a prăbuşit pe teren în minutul 39 şi a fost transportat de urgenţă la spital, unde s-a confirmat decesul său", declarat purtătorul de cuvânt al clubului, Eddy Ohis.
Jucătorul evolua într-un meci pe teren propriu, la Yenagoa, împotriva formaţiei Niger Tornadoes.
"Sufletele noastre sunt distruse. Chiar în momentul în care trebuia să sărbătorim prima victorie pe teren propriu, suntem în doliu", a declarat purtătorul de cuvânt, care a menţionat că azi va fi făcută o autopsie pentru stabilirea cauzelor decesului.
Un oficial al ligii nigeriene, Tunji Babalola, a confirmat decesul: "Jucătorul nu a fost implicat în niciun contact înainte de a cădea în timpul meciului. El a murit în drum spre spital".
Oficialii clubului spun că la ultimele teste medicale făcute tuturor jucătorilor, Ogoli a fost declarat sănătos de către toţi medicii care l-au consultat, inclusiv la cardiologie. Se crede că fotbalistul de 21 de ani ar fi avut ceva probleme nedescoperite la inimă.