Traian Băsescu, validat preşedinte de Curtea Constituţională

16 decembrie 2009 8:48   Actualitate
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a fost validat miercuri de CCR pentru un nou mandat, el declarând că la 6 decembrie, o parte din români i-au acordat sprijinul lor, alţii i-au dat o lecţie, însă va fi preşedintele tuturor, informează Newsin.

"Este un moment unic în viaţa unui şef de stat când este reales. Mie poporul mi-a făcut această onoare, la 6 decembrie. Unii dintre români mi-au dat sprijinul lor, alţii mi-au dat o lecţie. Voi fi preşedintele tuturor!", a declarat şeful statului. Băsescu a mai adăugat că obiectivul său este de a fi mai bun decât în primul mandat, dar şi reformarea statului. "Voi face tot ce ţine de mine pentru a fi preşedintele de care România are nevoie azi".

Ceremonia  de validare a mandatului lui Traian Băsescu a avut loc într-o şedinţă publică a Curţii, în prezenţa a numeroşi demnitari. Primul care a luat cuvântul a fost preşedintele CCR, Ioan Vida, care a citit hotărârea care a constatat îndeplinirea condiţiilor legale pentru alegerea preşedintelui României şi prin care se validează atribuirea unui nou mandat lui Traian Băsescu. Preşedintele Băsescu a primit un exemplar din certificatul de validare, după care le-a strâns mâna fiecărui judecător.

Mai multe