Tramvaiul 20, acelaşi traseu de 41 de ani
În locul conacelor boiereşti au apărut zgârie-nori de sticlă, lăutarii din restaurante au fost înlocuiţi cu DJ, iar trăsurile cu bolizii de Dorobanţi.
Totuşi, ceva din vremurile de odinoară a rămas: traseul tramvaiului 20.
Este cea mai lungă rută, dar şi cea mai veche. Potrivit celor de la RATB, tramvaiul 20 circulă pe ea încă din anul 1968, adică de peste 41 de ani.
Chiar dacă a trecut atâta amar de timp, bucureştenii mai în vârstă îşi amintesc, cu plăcere, de primele călătorii pe care le-au făcut pe traseul ce leagă, şi acum, Bucureştii-Noi de Calea Plevnei.
"Ţin minte că mergeam cu tramvaiul 20 la Teatrul Giuleşti, acolo unde eram dansator. Nu era aglomeraţia de acum, iar vehiculele veneau mult mai des", îşi aminteşte, cu nostalgie, Tănase Dumitru, acum în vârstă de 77 de ani.
Pe vremea aceea era mai mare plăcerea să mergi cu tramvaiul. Era ca şi cu trenul. Vagoanele aveau două clase, iar preţul unei călătorii nu însemna mai nimic.
Ruta tramvaiului
Cel mai vechi traseu RATB începe de la Laromet şi trece prin Bd. Bucureştii Noi, Calea Griviţei, Bd. Ion Mihalache, Piaţa Victoriei, Str. Buzeşti, Str. Berzei şi are capătul pe Calea Plevnei.
La întoarcere, tramvaiul 20 o ia prin: Str. Sf. Constantin, Str. Ionel Perlea, Bd. Schitu Măgureanu, Str. Grigore Cobălcescu, Str. Berzei, Str. Buzeşti, Bd. Ion Mihalache, Calea Griviţei, Bd. Bucureştii Noi.
În urmă cu 41 de ani, nu toţi bucureştenii circulau la comun. Cei cu dare de mână, urcau în primul vagon al lui 20, care era de clasa I.
Preţul unui bilet costa aici 30 de bani, iar la clasa a II-a 25 de bani. Cu banii ăştia îţi puteai cumpăra atunci un pahar de sifon. Preţul unei călătorii RATB costă acum 1,3 lei, echivalentul unei pâini. Nu mai există nici o diferenţiere.
Toată lumea stă la grămadă şi plăteşte la fel. În schimb, mijloacele de transport în comun vin mult mai rar şi stai înghesuit.