Transportul public din Bucureşti, paralizat 16 ore de grevă
Anarhia a domnit joi pe străzile Capitalei. Şoferii regiei de transport public au intrat în grevă pe nepusă masă, lăsând peste două milioane de oameni pe jos. Protestul angajaţilor RATB, care a durat 16 ore, i-a obligat pe bucureşteni să se înghesuie la metrou sau să cheltuiască bani grei pe taxi.
Protestatarii au decis joi seara, după mai multe ore de negocieri cu primarul general al capitalei, Sorin Oprescu, să-şi reia complet activitatea începând de vineri dimineaţă la ora 4.15.
Miercuri, şoferii din tura de dimineaţă au pregătit detaliile viitoarei greve prin staţie. „Ne vedem la ora 15.00 la autobaza Titan. Să veniţi toţi”, a sunat îndemnul mobilizator.
Protestul şoferilor regiei de transport (RATB) a început miercuri după amiază, într-un colţ de autobază. Sute de salariaţi au refuzat să mai intre în cursă şi au cerut în stradă condiţii mai bune de muncă.
Bucureştenii au fost luaţi pe nepregătite de grevă şi au aşteptat zeci de minute tramvaiele, autobuzele şi troleibuzele. Forţaţi de împrejurări, bucureştenii au folosit maşinile personale, taximetrele sau metroul.
Conflictul dintre salariaţi şi conducerea RATB ardea mocnit de mai multe luni. Picătura care a umplut paharul a fost atunci când şoferilor nu li s-au mai plătit orele suplimentare.
Ce au cerut greviştii
- Programul de lucru să fie redus de la 8 la 6 ore zilnic. - Spor de muncă în condiţii grele de 20%. - Plata zilelor de sâmbătă şi duminică, dublu. - Plata sărbătorilor legale, triplu. - Primele de Paşte şi Crăciun să fie 25% din salariu. - Prima de vacanţă să fie 80% din salariu. - Dreptul de a negocia salariul în funcţie de inflaţie. - Să nu mai fie urmăriţi pe traseu. - Benzi speciale de mers pentru mijloacele RATB.
Vezi mai jos cum s-a desfăşurat protestul:
UPDATE 18.50 Angajaţii RATB au încetat greva spontană. Protestatarii au decis să-şi reia complet activitatea începând de vineri dimineaţă la ora 4.15. Citeşte AICI mai multe amănunte!
UPDATE 16.40 Greva RATB continuă. Maxi-Taxi în loc de RATB
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a stat de vorbă cu liderii sindicali ai RATB, dar conflictul nu s-a încheiat încă. Oprescu a declarat că este pregătit să introducă pe trasee, în locul RATB, liniile de maxi-taxi.
UPDATE 16.30 Mircea Raicu: „Nu cred că greva a fost spontană“
Viceprimarul general al Capitalei, Mircea Raicu, a declarat că greva RATB continuă şi din cauza faptului că liderii de sindicat legali nu mai pot avea un dialog cu cei 2.000 de angajaţi ai regiei, aflaţi la autobaza Titan.
„Nu cred că greva a fost spontană, însă nici nu cred că Guvernul s-ar afla în spatele unui protest pe care să nu-l poată controla. Au fost persoane în mijlocul protestatarilor, le-aţi văzut Rădoi (liderul de sindicat de la Metrou - n.r.), Vanghelie", a mai spus Raicu.
Liderul de sindicat, Mircea Ionescu, a spus că încheierea protestului depinde de modul în care angajaţii RATB vor interpreta afirmaţiile edililor, respectiv drept angajamente ferme sau ca promisiuni care nu vor fi onorate.
UPDATE 14.00 Primarul general al Capitalei a garantat că nimeni nu va fi disponibilizat de la RATB şi a promis că va încerca să găsească resurse pentru suplimentarea bugetului RATB. El a transmis că îi roagă pe şoferi "respectos să se întoarcă la locul de muncă", altfel se va vedea nevoit să găsească soluţii pentru ca bucureştenii să nu mai rămână abandonaţi "pe marginea drumului" şi va introduce maxi taxi.
"Le recomand şoferilor să treacă pe maşini şi să aibă grijă că sunt obosiţi", a transmis Sorin Oprescu.
"Nu se diminuează niciun salariu la RATB în acest an", a spus Sorin Oprescu.
"Vor fi şi sancţiuni", dacă nu se rezolvă situaţia, "eu nu pot să-mi ţin bucureştenii pe trotoar", a spus edilul Capitalei. El a precizat că protestatarii nu vor fi plătiţi pentru această zi.
"Gratuităţile din ultimii 20 de ani se răzbzună", a explicat Oprescu, referindu-se la subvenţiile pe care statul le-a acordat de-a lungul timpului, subvenţii care nu mai pot fi acordate. "Eu n-am minţit şi n-o să mint niciodată pe nimeni", a subliniat primarul general.
UPDATE 10.30: Angajaţii RATB au început să împartă manifeste în care este menţionat faptul că drepturile le sunt încălcate.
Angajaţii susţin că liderii sindicali sunt corupţi şi ar trebui schimbaţi!
UPDATE 10.20: Aglomeraţie la metrou şi în trafic.
Bucureştenii se bat pe taxiuri, la propriu. Conform firmelor de taximetre din Capitală, numărul clienţilor a crescut cu aproximativ 30% până la această oră.
UPDATE 10.00 Gheorghe Aron, directorul RATB: „Şoferii ar trebui să iasă în trafic să servească publicul călător. Am preluat o listă de revendicări azi-noapte. În momentul de faţă nu putem oferi o rezolvare imediată. Probabil în vară o să mai creştem veniturile“.
Update 09.25 Sindicaliştii scandează: „Să vină Oprescu!“
Update 9.20 Sute de angajaţi se află şi la această oră în curtea Autobazei RATB Titan. Ei sunt păziţi de câteva zeci de jandarmi şi de poliţişti. Angajaţii sunt supăraţi pe liderii de sindicat pentru că nu le reprezintă drepturile.
Aceştia susţin că le-a expirat contractul colectiv de muncă anul trecut în vară şi de atunci nu au mai semnat niciun document şi se simt ca şi cum ar lucra în ilegalitate.
De asemenea, printre nemulţumirile lor se numără şi faptul că a fost redus numărul de maşini pe trasee. Acest lucru le va afecta veniturile suplimentare. Ei susţin că este posibil să creascã numărul agresiunilor la adresa şoferilor RATB din partea călătorilor nemulţumiţi că întârzie autobuzele.
Angajaţii Regiei sunt supăraţi şi pe Oprescu pentru că îi desconsideră şi nu le respectă drepturile.
UPDATE 09.09 Oprescu: Le garantează Oprescu că nu le scad veniturile
Primarul general al Capitalei se îndoieşte că protestul şoferilor RATB este unul spontan. "Nu merită să-i facă asta cetăţeanului bucureştean fără să anunţe. Dacă ştiam din vreme ne luam şi noi măsuri să-i transportăm pe oameni la serviciu", a declarat Oprescu. Potrivit acestuia, contractul colectiv de muncă este semnat şi expiră în noiembrie 2010.
Să poftească la negocieri la ora 10, după ce îşi desemnează zece reprezentanţi, lideri de sindicat. (...) Îi poftesc să vină încoa. Aşa fac bărbaţii", a declarat Oprescu.
"Le garantează Oprescu că nu le scad veniturile" , a fost mesajul pe care l-a lansat Oprescu.
"Nu avem ce să negociem din moment ce toate lucrurile au fost respectate. Să ne înţelegem foarte clar că lucrurile astea se asigură (solicitările protestatarilor, n.r), în măsura în care pot să se asigure, dar nimeni nu le scade veniturile", a adăugat edilul Capitalei.
Potrivit primarului general al Capitalei, tăierea sporurilor a avut loc încă din martie 2009. Acesta a precizat că e ciudat că şi.-au adus aminte de acest lucru la un an de zile după.
De asemenea, Oprescu a precizat că datele financiare prezentate de conducerea Regiei, salariul mediu net al unui şofer de autobuz ajunge la 2.400 de lei, plus circa 1,5 milioane de lei în bonuri de masă.
UPDATE 06:55 Tramvaiele care circulă în Capitală sunt 21, 5, 14, 36, 55, 19, 28, 8, 25, 47, 20, 16, 36, şi 44.
UPDATE 6.38 Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat că va ajunge în curând în mijlocul protestatorilor.
UPDATE 06:02 Cea mai afectată zonă este cea din nordul Capitalei. Este vorba de şoferii liniilor 300, 330, 335 şi 104 care nu vor pleca din autobaza Titan, potrivit Antena 3. Într-o intervenţie telefonică în cursul nopţii la Antena 3, viceprimarul Victor Iovici a dat asigurări că bucureştenii nu vor avea de suferit pentru că se vor face suplimentări. Cu toate acestea, în unele staţii aşteaptă în zadar şi câte 30-40 de persoane venirea unui mijloc de transport.
UPDATE 05:40 Numărul şoferilor RATB care protestează a crescut la aproximativ 1.000, angajaţi de la toate autobazele din Bucureşti strângându-se în faţa autobazei din Titan. Peste 500 dintre aceştia se află acolo încă de ieri de la ora 16.
UPDATE 05:11 Conform imaginilor surprinse de camerele web din Capitală, există şi autobuze care circulă.
UPDATE 04:49 Celor 500 de şoferi de autobuz care protestează faţă de micşorarea salariilor li s-au alăturat şi conducătorii auto de la schimbul 1 şi niciun autobuz nu va pleca din autobaza Titan, cel puţin până la ora 10. Atunci este programată o şedinţă cu conducerea Regiei Autonome de Transport Bucureşti.
UPDATE 04:26 Directorul RATB a plecat de la autobaza din Titan, ultimele sale cuvinte fiind că reprezentanţii protestatarilor au spus că vor ieşi pe traseu. Cu toate acestea, deşi în urmă cu câteva minute autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele trebuiau să plece din depou, acest lucru nu s-a întâmplat.
UPDATE 04:17 Primele discuţii dintre Gheorghe Aron şi reprezentanţii protestatorilor nu au dus la niciun rezultat, atmosfera fiind din ce în ce mai încinsă în autobaza din Titan. Şoferii spun că singura soluţie este să vină primarul Oprescu.
UPDATE 03:58 La ieşirea din discuţii, directorul general RATB nu a reuşit să poarte o discuţie cu cei peste 500 de şoferi adunaţi în autobaza Titan, aceştia manifestându-şi în continuare refuzul de a ieşi pe traseu
UPDATE 03:55 După mai bine de o oră de discuţii între directorul RATB şi reprezentanţii protestatarilor, a fost întocmită o listă cu problemele pe care le au şoferii RATB, probleme ce vor fi discutate în cadrul şedinţei de la ora 10.
UPDATE 02:57 Aron a explicat că bugetul are două surse: diferenţa de tarif şi veniturile proprii (încasarea taxei de călătorie, proiectare, închirieri de spaţii). La Şedinţa Consiliului General s-a aprobat să se mărească preţul biletelor de la 1,3 la 1,5 lei şi abonamentul de la 50 de lei la 60 de lei. Majorărle vor intra în funcţiune probabil de la 1 mai.
UPDATE 02:50 Câţiva reprezentanţi ai şoferilor au intrat la discuţii cu directorul RATB. Ei susţin că sâmbăta şi duminica nu ar mai trebui redus numărul de autobuze, pentru că se ajunge la conflicte cu călătorii. "Nu putem să le explicăm tuturor că nu sunt suficiente maşini", a explicat unul dintre şoferi.
În discuţie s-a pus şi problema primelor de Paşti, neacordarea lor fiind pusă de către Aron pe seama lipsei de bani la buget.
UPDATE 02:27 Directorul RATB, Gheorghe Aron şi-a respectat promisiunea şi a venit în rândul protestatarilor cărora le-a solicitat să stabilească câţiva oameni cu care să intre la discuţii. "Am venit aici din respect pentru angajaţii RATB."
UPDATE 2:26 Gheorghe Aron a sosit în mijlocul protestatarilor şi i-a invitat pe aceştia la discuţii.
UPDATE 02:21 Viceprimarul Victor Iovici a declarat că mâine dimineaţă la ora 10 va exista o întâlnire cu 2-3 reprezentanţi ai angajaţilor şi cu conducerea Regia Autonomă de Transport Bucureşti, iar RATB-urile vor circula astăzi.
Întrebat ce se va întâmpla la 4:10, atunci când autobuzele ar trebui să iasă pe traseu, viceprimarul a ţinut să precizeze că sunt în total 4.000 de şoferi, nu doar cei 500 care se află în stradă la această oră.
Potrivit unui protestatar, numărul şoferilor de la autobaza din Titan se ridică la 2.000, nu 500.
În urmă cu aproximativ o oră a intrat în vigoare un act adiţional la contractul colectiv de muncă, iar şoferii nu ştiu în ce constă acest nou protocol. Le este teamă că se vor trezi cu salariile micşorate, cu sporurile luate şi fără bonurile de masă.
UPDATE 1:30 Şoferii sunt supăraţi atât pe conducere, cât şi pe sindicate.
"Îmi pare extraordinar de rău că pe dvs sindicatele nu vă mai reprezintă. Cum să vorbesc eu cu toţi şoferii?", a declarat Gheorghe Aron.
UPDATE 1:20 Viceprimarul Capitalei şi directorul RATB au intrat în direct la Antena 3 cu angajaţii
Potrivit mărturiilor de la faţa locului, sindicatele nu au nicio implicare în acest protest. Şoferii au recunoscut că s-au adunat la autobază pentru un manifest spontan.
Victor Iovici, viceprimarul Capitalei, spune că "este un an de criză, şoferii trebuie să înţeleagă acest lucru", în plus, el susţine că protestatarii nu au înştiinţat autorităţile de manifestul spontan şi nici nu au întocmit o listă cu problemele pe care le acuză.
Iovici a declarat că în această dimineaţă la ora 10 este programată o întâlnire între conducerea Regiei şi sindicate, iar cu acest prilej i-a invitat pe protestatari să participe la şedinţă.
"Nu pot afirma cu certitudine că va exista o rectificare bugetară", susţine viceprimarul Capitalei.
Gheorghe Aron, director general RATB: "Problemele cu care ne confruntăm trebuie rezolvate pe parcursul acestui an".
Peste 500 de şoferi de autobuz protestează în acest moment la autobaza Titan din Capitală şi ameninţă că nu vor ieşi azi pe traseu.
Oamenii protestează de ieri de la ora patru. Oamenii sunt nemulţumiţi de salarii şi se plâng că nu s-a semnat contractul colectiv de muncă pe anul acesta.
Conducerea RATB consideră nejustificat protestul şoferilor, potrivit Antena 3.
Şoferii sunt supăraţi pe conducere pentru că niciun reprezentant al Regiei nu a venit la autobază ca să discute cu ei.
Deşi angajaţii RATB îl aşteaptă pe directorul RATB, Gheorghe Aron, la autobaza din Titan şi-a făcut apariţia primarul Sectorului 5 al Capitalei, Marian Vanghelie. "Eu nu am venit să vorbesc împotriva lui Oprescu. Vă voi sprijini la rectificarea bugetară, să găsim soluţiile şi trebuie să vedem unde sunt cheltuieli majore care nu au niciun rost", le-a spus Vanghelie şoferilor.
La propunerea lui Vanghelie de a amâna discuţiile în cursul zilei de joi, mulţimea a început să huiduie. Ba chiar l-au luat la rost pe Vanghelie, pe care l-au întrebat ce caută acolo.