Trapattoni critică FIFA

8 octombrie 2009 7:59
Ultima actualizare:

'Este ca şi cum ai ucide fotbalul. Toate echipele naţionale au aceleaşi drepturi, iar stabilirea unor capi de serie încalcă acest principiu. Însă, desigur, afacerile marilor echipe controlează totul. În urmă cu câţiva ani, marile cluburi europene au vrut să creeze o Superligă, însă au renunţat după ce au realizat care vor fi urmările. Acum este o situaţie similară', a declarat Trapattoni, a cărui echipă va întâlni sâmbătă seara Italia, la Dublin, într-o partidă decisivă pentru calificarea la turneul final din Africa de Sud. Italienilor le-ar fi de ajuns un rezultat de egalitate pentru a încheia pe primul loc în Grupa a 8-a şi a-i trimite, astfel, pe irlandezi la baraj.

Preşedintele federaţiei internaţionale, Joseph Blatter, a anunţat recent introducerea unor capi de serie, stabiliţi pe baza clasamentului FIFA, la meciurile de baraj din zona europeană. În urma acestei decizii, marile echipe, precum Germania, Franţa sau Rusia, vor evita să se întâlnească, iar Irlanda va juca, în aceste condiţii, cu una dintre forţele fotbalului continental.

Mai multe