Trecu gloria lui Ronaldo...

La cum începuse turneul final al CM, eu unul pusesem echipa Spaniei, din start pe dricul festiv al marilor mituri decedate “avant la lettre”.

Cu Franţa, Italia, (care nu au depăţit grădiniţa grupelor ) şi Anglia semi/promovată şi urât picată.Nu mai comentăm!

Şi totuşi, Spania, continuă, aşa cum o făcea Italia pe timpurile romantice: o începea prost şi termina campioană.

Sau măcar finalistă. Iată că Spania nu. Deşi a demonstrat o constanţă chinuită, iat-o în sferturi urmând a juca contra Paraguayului, echipă surpriză care a depăşit toate aşteptările. Inclusiv pe cele proprii, rigorile domestice; şi-a depăşit adicătele , gradul de competenţă.

Superficial privind Spania pare, deci, a avea un meci oricum infinit mai uşor în sferturi, cu Paraguay, decât Argentina cu Germania. Sau Germania cu Argentina.

Meci de titani, de virtuali campioni. Meciul spaniolilor - "ibericilor"cum a scris un coleg repetent la geografie , căci apelativul e confuz când întâlneşti Portugalia, „altă iberică", fraiere!, nu a convins.

Decât în măsura în care două echipe prudente, care parcă mergeau pe sârmă trecând Gibraltarul, au avut omul, oamenii, care să facă diferenţa.

Ori dacă Portugalia nu a avut niciunul, acela s-a numit Ronaldo, Spania a avut trei: Xavi-Iniesta-Villa. Mă uitam la Ronaldo ce înseamnă o ciută părăsită de turma de la echipa sa de club, unde e ca acasă.

Paradoxul e că aici, acasă, cu compatrioții lui, nu se simte ca acasă. Gata, pe lângă perlele negre cam „murdărite" de alb, ale Franţei, sau pe lângă redutabilii luptători electrizaţi cândva ai Albionuluim, a dispărut din menajeria sudafricană încă una: Ronaldo.

La fel de lipsită de glorie, de strălucire, de succese în muncă. "Sic transit gloria mundi", spuneau strămoşii noştri, ai portughezilor, spaniolilor, francezilor, adică bărtânii latini.