Trei crime sângeroase în urma meciurilor de la Cupa Mondială
Un italian a fost omorât şi altul a fost rănit foare grav de un german, după ce între cei trei a avut loc o discuţie contradictorie pe tema rezultatelor celor două echipe de fotbal de la Cupa Mondială. Potrivit Antena 3, incidentul s-a petrecut luni, în cursul dimineţii, într-un bar din centrul oraşului Hanovra.
Agresorul, în vârstă de 42 de ani, s-a certat cu cei doi italieni şi apoi a revenit în bar înarmat cu un pistol. Unul dintre cei doi italieni a decedat după ce a fot împuşcat iar celălalt se află în spital în stare critică. Poliţia a pornit pe urmele ucigaşului care nu a fost găsit deocamdată. Cu toate acestea, arma crimei, un pistol de nouă milimetri, a fost descoperit lângă barul din Hanovra unde a avut loc omorul.
Pe de altă parte, în Africa de Sud, un adolescent în vârstă de 14 ani a fost împuşcat în cap din cauză că sufla prea tare într-o vuvuzelă. Atacatorul i-a tras două gloanţe în cap şi unul în braţ.
"Fiul meu iubea fotbalul. Întotdeauna sufla în vuvuzelă, chiar dacă echipa lui câştiga sau nu. Vecinului meu nu-i plăceau vuvuzelele şi sunetul pe care acestea îl scoteau şi cred că ăsta a fost motivul pentru mi-a ucis fiul" a declarat mama decedatului, potrivit sursei citate.
"Suspectul ne-a spus că atunci când a văzut victima a crezut că este un tâlhar şi a tras în el" a declarat un oficial al poliţiei.
A treia crimă a avut loc chiar în timpul meciului dintre SUA şi Ghana, în Statele Unite ale Americii. Acolo, un bărbat în vârstă de 27 de ani şi-a ucis fiica vitregă, în vârstă de doar doi ani, din cauză că aceasta plângea în timpul meciului şi îi distrăgea atenţia de la meci. Bărbatul a declarat că a lovită pe micuţă cu pumnul, lucur care i-a provocat acesteia decesul.